Mesagerul.ro

De la calitatea vieții la viața de calitate

 De la calitatea vieții la viața de calitate

Acum mulți timp am locuit vreme de doi ani la Viena. Trăiam într-un cartier foarte cochet, într-o zona liniștită și relativ aristocratică a orașului, cum urci spre pădurea vieneză. E drept că într-o locuința foarte mică, dar eram fericită, căci de la fereastră mi se deschidea dinainte un peisaj de vis: dincolo de vilele răzlețe, înconjurate de grădini generoase, se vedeau pantele dealului, acoperite cu vie și, mai sus, pădurea. Cum pe atunci copiii mergeau la școală, am interacționat destul de mult cu părinții colegilor lor. Cel mai mic era în clasa întâi, iar școala din cartier avea doar patru clase primare. Atmosfera era familială și destul de rafinată. Socializarea era bineînțeles o activitate importantă a părinților. Dacă copiii se împrieteneau la școală, automat și părinții legau relații amicale. Cum nu cunoșteam prea bine limba germană, mă mulțumeam să ascult discuțiile mămicilor, în vreme ce copiii noștri se jucau. Îmi amintesc de o întâlnire mai largă, un fel de ședință cu părinții, organizată la o așa numită Heurige, un soi de cârciumă tradițională vieneză unde pe vremuri viticultorii ofereau vin sau must produs de ei în acel an, alături de felii mari de pâine de casă, unse un untură și presărate cu solzișori de ceapă. Acum, desigur că aveai parte de toate rafinamentele culinare, păstrându-se totodată și aura tradițională. Ceea ce m-a uimit în acea zi a fost că discuțiile dintre părinți s-au concentrat aproape exclusiv în jurul unei singure teme, calitatea vieții aflată în strânsă legătură cu metrii pătrați ai spațiului de locuit. Cum locuiam probabil în cel mai strâmt loc din cartier nu am scos nicio o vorbă, de teamă să nu șochez audiența. Însă, de la un moment dat încolo, m-a iritat atât de mult această discuție, încât am intervenit și, în ciuda, precarității mele lingvistice, am început să le povestesc despre viața în comunism. Și, poate dintr-un cinism izvorât din frustrare, le-am povestit care era soarta femeilor pe atunci și, inevitabil, problema avorturilor în epoca Ceaușescu. Știu că le-am șocat atât de tare pe mame, încât discuția a căzut cu totul. Singura replică a fost a unei prietene: „Și când te gândești că asta se petrecea la câteva zeci de kilometri distanță de noi.“ Pesemne că m-au privit cu multă compasiune și au uitat pentru o clipă de metrii lor pătrați. Eu cel puțin așa am simțit. Mi-era însă rușine de impulsul meu agresiv. Nu făcusem față ispitei de a le da o lecție și, probabil, de a mă răzbuna pe locuințele lor spațioase. Cine știe? În orice caz, am învățat atunci ceva important despre felul în care se măsoară calitatea vieții. Totul se rezumă în fond la c&..

copyright © 2024 mesagerul.ro