Mesagerul.ro

Decizia instanței supreme în dosarul mitei de la PSD Arad: Cinci persoane în arest la domiciliu, trei sub control judiciar

 Decizia instanței supreme în dosarul mitei de la PSD Arad: Cinci persoane în arest la domiciliu, trei sub control judiciar

Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic, Mircea Lucaciu, șef la Departamentul Venituri din Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timișoara, vicepreședintele PSD Arad Cristian Horgea și alți doi angajați ai Direcției de Drumuri vor fi plasați în arest la domiciliu, a decis miercuri instanța supremă. Alte două persoane sunt cercetate sub control judiciar în dosarul șpăgilor care ar fi fost încasate de Direcția Regională de Drumuri Timișoara pentru PSD Arad, dosar în care sunt cercetați trei parlamentari de la PSD, între care liderul filialei Arad, Dorel Căprar. Potrivit deciziei de miercuri a magistraților instanței supreme, sunt plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile Cristian Ispravnic, șeful DRDP Timișoara, Cristian Hogea, șeful Agenției de Control și Încasare de la punctul de trecere a fontierei Nădlac II și vicepreședinte al filialei județene Arad a PSD, Elisabeta Miuțescu, angajată a Agenției de Control și Încasare de la punctul de trecere a fontierei Nădlac II, Mircea Lucaciu, șef la Departamentul Venituri al DRDP Timișoara, Cristian Dima, lucrător la cântar. Inițial, instanța hotărâse ca aceștia să fie cercetați sub control judiciar, dar decizia a fost atacată de DNA. De asemenea, instanța supremă a dispus control judiciar pentru Vasile Alin Băeșan și Mirel Patriciu Pașcu, pe o durată de câte 60 de zile, până la data de 15 februarie 2020, inclusiv. Decizia este definitivă. În acest dosar vinerea trecută au fost audiați la DNA Timișoara fostul vicepremier PSD Mihai Fifor, deputatul PSD Luminița Jivan și fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc. Parlamentarii PSD Gheorghe Dorel Căprar, Florin Tripa și Ioan Chisăliță sunt urmăriți penal de DNA pentru mai multe infracțiuni de corupție, potrivit unui comunicat al instituției. Cele mai multe acuzații sunt reținute în sarcina șefului PSD Arad, Dorel Căprar, care ar fi avut ultimul cuvânt în cazul numirii în funcții publice a unor persoane care, se arată în comunicatul DNA, "ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută”. În acest dosar au fost reținute săptămâna trecută opt persoane, între care șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic, consilier județean PSD și Cristian Horgea, soțul fostului prefect de Arad Florentina Horgea. Potrivit procurorilor, persoanele cu funcții de conducere ofereau protecție controlorilor de trafic contra unor sume de bani. "În cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi <protec..

copyright © 2024 mesagerul.ro