BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Decizii importante în Premier League - Campionatul nu se va relua la 1 mai, iar jucătorilor li se va propune reducerea salariilor

 Decizii importante în Premier League - Campionatul nu se va relua la 1 mai, iar jucătorilor li se va propune reducerea salariilor

Conducătorii Premier League au avut vineri o întâlnire cu reprezentanții tuturor cluburilor pentru a discuta despre situația fotbalului din Anglia în contextul pandemiei de coronavirus. Premier League a anunțat, printre altele, că meciurile din prima ligă nu se vor relua la 1 mai, iar cluburile s-au angajat să le propună jucătorilor o diminuare salarială de 30%. Cluburile din Premier League se vor consulta cu jucătorii pe marginea reducerii salariilor cu 30%, prima ligă engleză fiind de acord să sprijine cu suma de 125 milioane lire sterline eşaloanele valorice inferioare pentru a depăşi perioada de criză generată de pandemia de coronavirus, scrie Reuters, potrivit Agerpres. Într-un comunicat remis vineri, Premier League a menţionat că va oferi 20 milioane lire sterline pentru a susţine Serviciul Naţional de Sănătate, familiile şi grupurile vulnerabile afectate de situaţia mondială. Pe de altă parte, Premier League a informat că meciurile din prima divizie nu se vor relua la 1 mai, aşa cum se spera, ci atunci când autorităţile vor comunica faptul că toată lumea implicată este în siguranţă şi vor fi de acord cu reînceperea campionatului. The Premier League’s overriding priority is to aid the health and wellbeing of the nation and our communities. The 2019/20 season will only return when it is safe and appropriate to do so. Full statement: https://t.co/Tv9Leq4GGp#WeAreOneTeam pic.twitter.com/XPLQ7ls422— Premier League (@premierleague) April 3, 2020 Joi, Premier League şi Sindicatul jucătorilor englezi (PFA) nu ajunseseră la un acord privind reducerea salariilor sau amânarea plăţilor în contextul pandemiei de coronavirus care a întrerup..

copyright © 2024 mesagerul.ro