Mesagerul.ro

Declaraţiile antigermane şi antipoloneze ale lui Nicolae Ceauşescu şi penuria de bunuri de strictă necesitate din România

 Declaraţiile antigermane şi antipoloneze ale lui Nicolae Ceauşescu şi penuria de bunuri de strictă necesitate din România

În toamna anului 1989, Nicolae Ceauşescu a avut dreptate când a afirmat că personalităţi politice de la Bonn acţionau în scopul reunificării Germaniei. Liderul politic român aborda subiectul respectiv de pe poziţii staliniste, acuzând de fiecare dată guvernul Republicii Federale Germania de faptul că sprijinea „cercurile revanşarde, fasciste”. Cuvintele sale proveneau din arsenalul propagandistic al P.C.R. din perioada interbelică şi putem presupune că Nicolae Ceauşescu le-a preluat de la Gheorghe Gheorghiu-Dej. În opinia lui Nicolae Ceauşescu, sprijinirea regimului comunist est-german, creat cu forţa de către sovietici după încheierea celui de-al doilea război mondial, constituia o datorie a preşedintelui României. Cancelarul vest-german Helmut Kohl avea o părere contrară şi a reuşit să o impună fără violenţă în toamna anului 1989, în ciuda tuturor discursurilor de condamnare rostite de Nicolae Ceauşescu. În octombrie 1989, Nicolae Ceauşescu ajunsese la faza de negare a unor realităţi evidente. Din cuvântările sale extrem de lungi, membrii aparatului de propagadă al partidului se străduiau să extragă fragmentele cele mai avantajoase pentru liderul P.C.R. şi le retuşau. De exemplu, în ziarul „Scînteia” din 13 octombrie 1989 a apărut o declaraţie cosmetizată privind motivele pentru care liderii ţărilor socialiste nu aveau voie să acţioneze pentru reîntoarcerea la capitalism. În schimb, paragraful despre inexistenţa Războiului Rece în 1989 a fost omis complet de la publicare: „Nicolae Ceauşescu: Consider că este necesar, şi chiar în referirile pe care le facem la vizită şi rezultatele ei, şi în cele ce am constatat, să ne referim şi la acţiunile cercurilor revanşarde din R.F. Germania împotriva R.D. Germane şi să condamnăm toate aceste încercări care sunt în contradicţie cu principiile de la Helsinki, cu principiile dreptului internaţional, cu Charta O.N.U. şi nu pot să servească dezvoltării colaborării. Dimpotrivă, amintesc de perioada „războiului rece” şi în multe privinţe depăşesc perioada „războiului rece”. Şi să ne exprimăm deplina solidaritate cu partidul, cu guvernul, cu poporul Republicii Democrate Germane în toate domeniile, în lupta pentru socialism, în politica internaţională. Aceasta legat de acest lucru. Dacă aveţi ceva de spus? Dacă sunteţi de acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord) (subl.n.)”. În acelaşi ziar, nu a fost publicat un alt paragraf foarte important din declaraţia lui Nicolae Ceauşescu: „În acest cadru, aş dori să mă refer la faptul că, după încheierea festivităţilor (de la Berlin, desfăşurate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la proclamarea R.D.G. – nota P. Opriş), din nou cercurile reacţionare din Republica Federală Germania au organizat unele manifestări împotriva Republicii Democrate Germane. Sigur, acolo este o situaţie – anual, 7-8 milioane de oameni din R.D. Germană merg în vizită în R.F. Germania. Practic, ei spun că este zid. Dar nu există nici un zid, şi din R.F. Germania merg în R.D. Germană milioane de oameni, şi deci au găsit prilejul să organizeze unele manifestări, cu caracter reacţionar, care au fost puse la punct, au fost luate măsuri (subl.n.)”. Cu toate acestea, Zidul Berlinului – negat de Nicolae Ceauşescu – a căzut la 9 noiembrie 1989 şi milioane de germani s-au putut bucura de acel eveniment, fără să bage în seamă elucubraţiile preşedintelui comunist din România. Şi, privind retrospectiv, putem să considerăm că nu a fost o întâmplare faptul că, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, cetăţenii oraşului Sibiu, care protestau paşnic la Primărie şi la Comitetul Judeţean de Partid, scandau lozincile „Ceauşescu, fii boier, fă şi tu ca Honecker!” şi „Dacă vrei să ai nepoţi, dă-ne vată şi chiloţi!”. Aceştia se refereau, ironic, la penuria de bunuri şi produse de strictă necesitate, creată de Nicolae Ceauşescu pentru achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a ţării. Acea penurie de bunuri avea o legătură indirectă cu criza politică, economică şi socială din Polonia, de la începutul anilor ’80, şi apariţia sindicatului „Solidaritatea”. Pentru a nu repeta greşelile săvârşite de liderii comunişti de la Varşovia (care au cedat în faţa maselor şi au anulat măsurile referitoare la creşterea preţului la carne şi produsele din carne, instituite la începutul lunii iulie 1980), Nicolae Ceauşescu a hotărât la 7 septembrie 1981 destituirea lui Virgil Trofin din funcţiile de viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Minelor, Petrolului şi Geologiei, apoi a lui Angelo Miculescu din funcţiile de viceprim-ministru al guvernului şi ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare (18 septembrie 1981). După trei săptămâni, Nicolae Ceauşescu a aprobat un decret în care se prevedeau măsuri aspre împotriva persoanelor care nu respectau limitele stabilite de autorităţi în domeniul achiziţionării de produse alimentare, astfel: „Art. 1. Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei. Dispoziţiile aliniatului precedent nu se aplică în cazul cumpărării de legume, cartofi sau fructe în scopul aprovizionării obişnuite pentru perioada de iarnă. Cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancţionează şi cumpărarea de pâine sau alte produse făinoas..

copyright © 2024 mesagerul.ro