Mesagerul.ro

Deputat PNL: Se va lucra "pe repede înainte" pentru ca Secția de anchetare a magistraților să dispară

 Deputat PNL: Se va lucra pe repede înainte pentru ca Secția de anchetare a magistraților să dispară

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie trebuie să dispară și se va lucra "pe repede înainte" în acest scop, prin procedură parlamentară, a declarat joi deputatul PNL Ioan Cupşa, membru al Comisiei juridice. Deputatul PNL a spus că trebuie intervenit "de îndată" în legătură cu legea recursului compensatoriu și pentru ca Secţia specială să dispară ca instituţie. "O vom face însă nu prin ordonanţă de urgenţă, ci prin iniţiative legislative, printr-un proces parlamentar firesc, în respect pentru Constituţie şi în respect pentru cetăţean. Să nu uităm că la referendum cetăţeanul a spus clar că nu mai avem nevoie de OUG în ceea ce priveşte sistemul justiţiar. Avem şansa să trecem prin Parlament astfel de iniţiative, iniţiativele noastre, ale PNL-ului, fiind deja înregistrate şi aflate în dezbatere parlamentară, în comisii, a..

copyright © 2024 mesagerul.ro