Mesagerul.ro

​Deputatul Marius Bodea demisionează din PNL după aprobarea candidaturii lui Chirica la Primăria Iaşi: Un partid istoric, îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace

 ​Deputatul Marius Bodea demisionează din PNL după aprobarea candidaturii lui Chirica la Primăria Iaşi: Un partid istoric, îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace

Deputatul Marius Bodea a anunţat, sâmbătă, că demisionează din PNL, în semn de protest faţă de decizia Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Iaşi de a aproba candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar. Bodea, care era și liderul organizaţie municipale a PNL, spune că decizia BPJ "este o mare palmă dată liberalilor, votanţilor acestui partid şi a simpatizanţilor deopotrivă". Bodea, care era și lider al organizaţie municipale a PNL, a scris sâmbătă, pe Facebook, că decizia BPJ "este o mare palmă dată liberalilor, votanţilor acestui partid şi a simpatizanţilor deopotrivă". "După 22 de ani de apartenenţă la PNL, singurul partid politic în care am activat, în care m-am implicat şi când partidul se zbătea la 7-8 la sută şi nu găseam cui să îi dau bună ziua în sediul din Iaşi, fiind incontestabil unul dintre membrii asumaţi ai PNL Iaşi, cu rezultate politice şi profesionale importante, aleg să îmi dau demisia din ceea ce a devenit astăzi organizaţia PNL Iaşi. Nu mă voi înscrie în nici un alt partid, nu am acceptat nici o ofertă călduţă pentru consolare, rămân dedicat Iaşului şi ieşenilor pe care i-am reprezentat cu onestitate şi nu le voi tranzacţiona încrederea lor în mine", scrie deputatul. Marius Bodea apreciază că PNL, un partid istoric, a ajuns "îngenuncheat în faţa unui pesedist rapace, aşa cum este Mihai Chirica", iar această decizie este, în esenţă, o declaraţie de dragoste pentru PSD din partea şefilor PNL şi o recunoaştere a competenţei acestui partid şi a liderilor săi, după ce decenii la rând liberalii i-au criticat. "Ne acoperă cu un strat gros de ruşine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la pesedişti: amoralitatea, incompetenţa, abuzul şi sfidarea". "Astăzi, din păcate, livrăm liberalilor și românilor care ne-au votat un paradox radioactiv. Înscriem în PNL pesediști și alți colaboratori ai acestora, și îi mai și numim sau mențin..

copyright © 2024 mesagerul.ro