O româncă stabilită la Paris de șase ani și care lucrează cu copii cu dizabilități ne-a povestit care este atitudinea francezilor față de respectarea regulilor și cum s-a schimbat viața ei de la izbucnirea pandemiei.​ Franța a înăsprit regulile în societate, în încercarea de a răspunde creșterii cazurilor de infectare cu noul coronavirus (peste 10 mii de cazuri noi, în ultima săptămână). Purtarea măștii de protecție este obligatorie de luni la Paris în spațiile publice deschise aglomerate și acum guvernul mobilizează Poliția și Jandarmeria, pentru ca regula să fie și respectată. În țara în care la debutul pandemiei au fost retrase măștile din farmacii și unde un șofer de autobuz a fost bătut până la moarte de pasagerii pe care a încercat să-i oprească să urce în vehicul pentru că nu purtau mască, nerespectarea regulilor costă acum 135 de euro. La a treia abatere se poate merge la închisoare, pentru șase luni. Comparate, mesajele autorităților franceze par în oglindă cu ce se aude la București: cifre îngrijorătoare, vigilență, apeluri peste apeluri la spirit civic și respectarea unor măsuri elementare de protecție. Și tot la fel ca la București, avertismentele se aud cu ecou și mulți francezi refuză „să fie oi” și să se supună. Mi-o spune Elena T., o româncă stabilită la Paris de șase ani. Elena este psiholog și lucrează pe cont propriu cu copii cu dizabilități. Pentru ea, pandemia a însemnat o bulversare totală: i-au fost afectate grav munca și veniturile: “De la jumătatea lui martie până la sfârșitul lui iunie nu am lucrat deloc și nu am avut practic niciun venit.” Marea problemă în Franța rămâne însă atitudinea celor din jur, explică Elena. “Sunt copleșită de lucrurile pe care nu le pot controla și care mă expun la risc. De atitudinea celorlalți. Sunt epuizată să fiu veșnic în stare de alertă. Să evit. Să nu ating. Să nu fiu atinsă. Să nu mă mai lovească în îmbulzeală”. De ce ai plecat din România? Pentru că nu mă mai regăseam în țară. Visam la mai bine. Și în egală măsură am ținut cont de aspectul financiar. N-am vrut să mai muncesc o viață întreagă doar ca să plătesc facturi și chirie sau rate. Am vrut o viață mai bună, pe scurt. Când ai auzit pentru prima oară de Covid-19 și câtă importanță ai dat știrii, la momentul acela? Am auzit de virus la începutul lui ianuarie. Am luat lucrurile foarte în serios și am încercat să mă pregătesc încă de atunci. Farmaciile din Franța au refuzat apoi să vândă măști, gel și mănuși. Îmi râdeau în nas că nu ajunge un virus chinezesc în Franța. Așa că am cerut ajutor acasă, din România. Am cam știut din ianuarie ce va urma. Am prieteni în toată lumea, inclusiv Coreea de Sud și ei mă avertizau. Nu am luat în râs gravitatea situației nici pentru o secundă. Și foarte mulți cunoscuți de-ai mei mă acuzau atunci ca împrăștii fake news. Acum cred că s-au convins. Am avut norocul să primesc măști și echipamentul necesar din România în timp util. Franța, țara în care îmi plătesc tributul să locuiesc, a refuzat să-mi vândă lucruri elementare. Ba chiar, la un moment dat, au mai și transmis că purtatul măștilor e inutil, probabil pentru a acoperi faptul că nu aveau stocuri. Copiii care se duceau la școală cu mască erau puși să o dea jos. Dar eu am continuat să port mască. Deși am astm și tahicardie, te asigur că o pot purta fără probleme mai bine de șapte ore pe zi. Am obosit să aud oameni folosind astmul ca scuză. Afiș într-o farmacie din Franța la începutul pandemiei. FOTO: Elena T. Când ai înțeles cu adevărat ce înseamnă virusul ăsta? Când am văzut efectele pe care le avea în China și Coreea de Sud. Am contact zilnic cu cadre medicale. Una dintre persoanele mele cele mai dragi este medic și a avut și Covid. Cunoscându-mi starea de sănătate, m-a avertizat din februarie. Tot atunci m-am îmbolnăvit în Franța (teoretic bronșită). Ulterior am făcut tratament și tomograf și acum sunt ok. Încă mă întreb dacă am avut cu adevărat bronșită atunci. A durat vreo trei luni și a fost cea mai agresivă bronșită din viața mea. În ce fel simți tu că ești copleșită de ce se întâmplă în jur? Sunt copleșită în principal de lucrurile pe care nu le pot controla și care mă expun la risc. De atitudinea celorlalți. Sunt epuizată să fiu veșnic în stare de alertă. Să evit. Să nu ating. Să nu fiu atinsă. Să nu mă mai lovească în îmbulzeală. Să nu ratez nicio etapă din protocolul detaliat pe care îl urmez de la începutul anului pentru a intra în casă. Ajung de multe ori epuizată după o zi plină de muncă și intru în faza disperată a dezinfectării tuturor obiectelor pe care le-am avut la mine, la schimbatul compulsiv al hainelor. Nu mai port geanta, tocmai ca să pot spăla zilnic tot ce folosesc. Îmi curăț și pantofii la intrare. Ce s-a schimbat în ultimele 3-4 luni pentru tine? Am învățat să fiu mai atentă la mine, la cum mă simt, la cum reacționez. La ce mă face vulnerabilă sau nu. Și am realizat cine și ce contează cu adevărat pentru mine. Practic, lumea mea s-a împărțit în două. Am păstrat legătura numai cu oamenii capabili să înțeleagă situația actuală. Nu pot și nu vreau să mai interacționez cu restul. E prea obositor. Cum ți-a afectat pandemia munca? În primele luni, sever. De la jumătatea lui martie până la sfârșitul lui iunie nu am lucrat deloc și nu am avut practic niciun venit. Câștigurile mi-au fost afectate grav de tot. Au devenit zero. Am supraviețuit folosind banii pe care doream să îi investesc în formări profesionale. În ce măsură simți că te-a ajutat statul francez? Ai putut să aplici la vreo schemă de ajutor? Eu nu, pentru că lucrez liberal, pe cont propriu. Alții, da. Condițiile pe care le cereau ca să ofere vreun ajutor erau absurde, cu termene limită în care nu am reușit să mă încadrez, mai ales că nu cunoșteam sistemul. Urme de la mască pe fața Elenei T. Cum sunt afectați copiii cu care faci terapie? Din păcate, unii copii au fost afectați grav și starea lor a regresat enorm. Unii au devenit mult mai agresivi, unii părinți au avut căderi nervoase. S-a schimbat în vreun fel relația ta cu copiii cu care lucrezi? Eu cred ca da. Eu m-am schimbat destul de mult, mă simt mult mai deschisă și pregătită pentru lucruri neașteptate. Cred că și copiii simt asta. În ultima vreme am lucrat cel mai mult pe deschidere, flexibilitate și conexiune (lucrez cu clienți noi acum, de ob..