BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 Dezastrul școlii românești

Dezastrul școlii românești

O spun cu sinceritate: declaraţiile doamnei Ministru a Educaţiei din ultima vreme – mai ales cele de după aflarea rezultatelor la testările PISA – mi se par întristătoare. Decembriele ne obligă, lucrurile grăite de dânsa seamănă cu faimosele &
O spun cu sinceritate: declaraţiile doamnei Ministru a Educaţiei din ultima vreme – mai ales cele de după aflarea rezultatelor la testările PISA – mi se par întristătoare. Decembriele ne obligă, lucrurile grăite de dânsa seamănă cu faimosele “staţi la locurili voastre”; situaţia e sub control, Ministerul (şi – mai ales – Ministrul) e pe poziţii, dacă nu vă mai putem da încă o sută de lei, mai tăiem ceva hârtii şi, în cincinalul ce vine, trecem pe “creativitate şi inovaţie”. Acestea nu sunt doar “vorbe,vorbe, vorbe”, ci vorbe cinice, menite a ne arăta – încă odată – că Ministerul e cel cu “performanţele”, iar elevii şi profesorii lor cei ce-şi vor târî mai departe neajunsurile şi problemele. “Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă” – spune doamna Ministru. Însă, iertat să fiu, la ce sunt bune acele cunoştinţe care nu se întrupează în cotidianul vieţilor noastre? Ar trebui – că tot suntem la-nceput de decembrie – să ne mândrim cu faptul că pe noi şcoala ne îndobitoceşte doar cu lucruri care nu folosesc la nimic? Că – precum fabricile lui Ceauşescu – produce doar “pe stoc” şi nu pentru piaţă? Mă gândesc că doamna Anisie, dac-ar fi fost ministru în alte vremuri, ne-ar fi explicat – “pătrunsă de fiorul marilor realizări” – că avem o producţie debordantă, că “tonele de oţel pe cap de locuitor” sunt mult mai importante decât frigul şi foamea din casele oamenilor. Şi că doar nişte străini din aceştia, de prin PISA lor, fac atâta caz de foloasele concrete, “în situaţii de viaţă”, ale industriei noastre. Mai recent, doamna Ministru – în deschiderea conferinţei a cărui acrostih e CRED (într-adevăr, vorba lui Umberto Eco: “În ce cred cei care nu mai cred?”) – ne-a repetat sintagma ce pare a-i ţine loc de orice viziune efectivă asupra viitorului şcolii: “educaţia centrată pe elev”. Mă miră că dânsa nu vede contradicţia (insurmontabilă) între cele spuse ieri şi cele glăsuite azi: oare elevul la care se raportează Ministerul nostru nu ar trebui să fie tocmai cel pe care-l găsim, de fiecare dată, “în situaţii concrete de viaţă”? Sau – în buna logică a “omului nou, constructor conştient al socialismului şi al comunismului” – noi avem, la Ministerul Educaţiei, un elev ideal, alcătuit din bucăţi de olimpici la toate disciplinele, de alumni şi de învăţăcei la Calderon şi la Sfântul Sava, de copiii lui… şi ai… care, dinainte de-a se naşte, sunt programaţi să ajungă miniştri? Pe care din cei doi – elevul concret (cu toate problemele lui), ori cel ideal (care are deja, pe-a VIII-a un CV mai lung decât al părinţilor) – “centrăm” educaţia? Şi apoi, chiar o centrăm? Căci, de când a preluat mandatul, n-am văzut-o pe doamna Ministru vorbind faţă către faţă cu elevii şi întrebându-i de ce au nevoie, ci doar făcând şi desfăcând “comisii”, “luând cuvântul” pe la diverse conferinţe “sub înaltul patronaj” al te-miri-cui şi debordând de un optimism pe care nimic din starea şcolii noastre nu-l justifică. E ceva ce-ar trebui să ne sperie în discursul doamnei Anisie: repetarea obsesivă a unor mantre formale (inclusiv – sau mai ales – atunci când e vorba de deformalizarea educaţiei) deprinse, probabil, pe la trainigurile de “management educaţional”, dublată de patosul şcolăresc (de discurs lacrimogen) cu care dânsa crede că produce un vibrato în pieptul celor care o ascultă. Sigur, fiecare-şi are propriul lui stil de exprimare şi nu toţi sunt Andrei Pleşu, însă – dacă e să mă gândesc la miniştrii educaţiei – atunci când îl auzeam pe domnul Mircea Miclea, pe domnul Daniel Funeriu ori pe domnul Mircea Dumitru aveam, înainte de toate, senzaţia că oamenii aceştia ştiu despre ce vorbesc. Când o aud pe doamna Ministru de acum, mi se pare că recunosc ceva din discursul “stabil” al doamnei Andronescu, infuzat cu puţină dinamică liberală. Or, nu ştiu cum văd alţii lucrurile acestea, însă mie unuia mi se par ciudate. La început de mandat, doamna Anisie ne-a spus că vine din “sistem” şi, deşi tentaţia era mare de-a asocia această (nu tocmai fericită) vorbă cu încrengăntura de politică, afaceri, media şi “servicii” cu care ne-am obişnuit, am sperat că – totuşi – nu de aşa ceva e vorba, ci de şcoala efectivă, în care doamna Ministru a fost profesor. Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contribuitors.ro

copyright © 2020 mesagerul.ro