O spun cu sinceritate: declaraţiile doamnei Ministru a Educaţiei din ultima vreme – mai ales cele de după aflarea rezultatelor la testările PISA – mi se par întristătoare. Decembriele ne obligă, lucrurile grăite de dânsa seamănă cu faimosele “staţi la locurili voastre”; situaţia e sub control, Ministerul (şi – mai ales – Ministrul) e pe poziţii, dacă nu vă mai putem da încă o sută de lei, mai tăiem ceva hârtii şi, în cincinalul ce vine, trecem pe “creativitate şi inovaţie”. Acestea nu sunt doar “vorbe,vorbe, vorbe”, ci vorbe cinice, menite a ne arăta – încă odată – că Ministerul e cel cu “performanţele”, iar elevii şi profesorii lor cei ce-şi vor târî mai departe neajunsurile şi problemele. “Accentul la aceste evaluări internaţionale nu cade neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe aplicarea cunoştinţelor în situaţii concrete de viaţă” – spune doamna Ministru. Însă, iertat să fiu, la ce sunt bune acele cunoştinţe care nu se întrupează în cotidianul vieţilor noastre? Ar trebui – că tot suntem la-nceput de decembrie – să ne mândrim cu faptul că pe noi şcoala ne îndobitoceşte doar cu lucruri care nu folosesc la nimic? Că – precum fabricile lui Ceauşescu – produce doar “pe stoc” şi nu pentru piaţă? Mă gândesc că doamna Anisie, dac-ar fi fost ministru în alte vremuri, ne-ar fi explicat – “pătrunsă de fiorul marilor realizări” – că avem o producţie debordantă, că “tonele de oţel pe cap de locuitor” sunt mult mai importante decât frigul şi foamea din casele oamenilor. Şi că doar nişte străini din aceştia, de prin PISA lor, fac atâta caz de foloasele concrete, “în situaţii de viaţă”, ale industriei noastre. Mai recent, doamna Ministru – în deschiderea conferinţei a cărui acrostih e CRED (într-adevăr, vorba lui Umberto Eco: “În ce cred cei care nu mai cred?”) – ne-a repetat sintagma ce pare a-i ţine loc de orice viziune efectivă asupra viitorului şcolii: “educaţia centrată pe elev”. Mă miră că dânsa nu vede contradicţia (insurmontabilă) între cele spuse ieri şi cele glăsuite azi: oare elevul la care se raportează Ministerul nostru nu ar trebui să fie tocmai cel pe care-l găsim, de fiecare dată, “în situaţii concrete de viaţă&rdquo..