„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, Pământul este plat! Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței. Alex Doppelgänger e unul dintre bloggerii cei mai urmăriți pe teme de știință și autor al altor două cărți de „pop-science”, Cum se face un Univers? (2016) și Atomi și microunde. Cum știm ce știm (2017), despre astronomie și, respectiv, fizică și chimie. În acest volum sunt prezentate diferențele esențiale dintre metoda științifică și încercările de disimulare ale pseudoștiinței, dar și unele dintre cele mai frecvent întâlnite erori și manipulări de argumentație care ne fac să ne lăsăm păcăliți de informații false și ne conduc uneori înspre teorii ale conspirației. Unele dintre aceste teme care circulă în paralel cu lucruri dovedite fără echivoc prin știință, de pildă faptul că pământul ar fi plat sau campaniile antivaccinare, au devenit de ani buni subiecte de presă și, mai grav, ajung să cântărescă mult în deciziile care se iau în privința sănătății copiilor.
Participanții la dezbaterea de joi, 23 ianuarie, ora 19.00, din Librăria Humanitas de la Cișmigiu, care va porni de la volumul Pământul este plat! Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței, au lucruri de spus despre astfel de subiecte care au produs valuri de pseudoștiință, uneori greu de contracarat, în spațiul public. La eveniment vor vorbi, ală..