Mesagerul.ro

Două cadre medicale de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc (Suceava) au coronavirus: "Absolut întâmplător au fost identificate. Nu știm de unde au luat virusul"

 Două cadre medicale de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc (Suceava) au coronavirus: Absolut întâmplător au fost identificate. Nu știm de unde au luat virusul

Două persoane din rândul personalului medical de la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc au fost depistate cu noul coronavirus, din întâmplare, susține managerul instituției. Concret, este vorba despre un medic angajat în cadrul Secţiei Medicină Internă și o asistentă de la Unitatea de Primiri Urgențe. Știrea vine în contextul în care cel mai mare spital din Județ, cel de la Suceava a fost închis și transformat exclusiv în spital pentru tratarea COVID-19, iar restul urgențelor sunt redirecționate la celelalte spitale din județ și din zonă. „Absolut întâmplător au fost identificate. Spun asta pentru că erau cu simptomatologi comune, chiar și eu eram la fel. Sunt răcit. Nu avem idee de unde au putut lua acest virus. Suntem indignați că nu avem teste și nu putem să știm cine este infectat. De două sătămâni facem referate și solicitări, iar directorul economic vi le poate și centraliza. Nu am primit niciun echipament. Acum, personalul se protejează cu echipamentele primite din donații”, a declarat pentru SuceavaLive, managerul interimar al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Adrian Cosinschi. Acesta recunoaște că cea mai mare problemă în acest moment sunt testele pentru că, altfel, nu poate știi ce să facă cu medicii. „Dacă faci testul, știi despre ce este vorba. Altfel, se va umple tot spitalul. Deocamdată, vom dezinfecta secția, vom izola pacienții, care sunt puțini. Noi n-a..

copyright © 2024 mesagerul.ro