Mesagerul.ro

Două persoane au fost duse la spital după o deratizare într-un bloc din Suceava

 Două persoane au fost duse la spital după o deratizare într-un bloc din Suceava

Două persoane, soț și soție, au fost duse la spital, sâmbătă, în urma unei acțiuni de deratizare pe scara unui bloc din Suceava, relatează Mediafax. Potrivit ISU, pe scară sunt 18 apartamente, însă la 15 nu a răspuns nimeni, iar la alte două, locatarii au spus că nu au probleme, astfel că nu s-a impus evacuarea locatarilor. Evenimentul vine la aproape trei săptămâni de la tragedia din Timișoara, unde un bebeluș de 10 zile, un copil de 3 ani şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut dezinsecţie și deratizare. ISU Suceava a transmis, sâmbătă, că doua persoane au reclamat că se simt rău, în urma unei acțiuni de deratizare pe casa scării unui bloc, din orașul Suceava. „Cele doua persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. S-a intervenit la fața locului cu o ambulanță SMURD TIM și u..

copyright © 2024 mesagerul.ro