​''Te doare? Iei un calmant și gata! Ce atâta filosofie!?'' De fapt, despre durere se învață în universități, sunt legi care reglementează terapia durerii, clinici multidisciplinare de durere, discuții politice despre drepturile pacientului cu durere. Totuși, mulți dintre noi credem în continuare că la fotbal și la medicină, dar mai ales la terapia durerii se pricepe toată lumea, în timp ce în țară mor zilnic oameni cu dureri severe, fără să primească un minim de medicație, spune dr.Elena Copaciu. În cadrul campaniei Medicii Schimbării, o cunoaștem astăzi pe dr. Elena Copaciu, medic primar Anestezie Terapie Intensivă, Spitalul Universitar București, cu atestat în Terapia Durerii și supraspecializare în Neuroreanimare, care ne explică de ce un program național de terapia durerii și paliație este o prioritate și o urgență majoră, medicală și umanitară. Nimic nu este simplu în materie de durere, de la definiție, la diagnostic și până la tratament. Durerea este simptomul care aduce cel mai des pacientul la medic și un semnal de alarmă pe care nu-l putem ignora. Definiția Comitetului de Taxonomie al Asociației Internaționale pentru Studiul Durerii (IASP), neschimbată din 1994, este o formulare alambicată pe care o înțeleg cu greu și specialiștii: "o experiență senzorială și emoțională neplăcută cu leziune tisulară actuală sau potențială sau descrisă în termeni echivalenți acestei lezări". Și atunci cum putem să înțelegem durerea? Mecanismul durerii. Când spun că mă doare, ce se întâmplă, de fapt, în corpul meu? Organismul are un mecanism foarte sofisticat prin care culege în permanență informații din mediul înconjurător sau intern. Printr-o rețea densă de receptori care se găsesc în tegumente, tendoane, ligamente, în învelișul osos, în capsulele organelor interne, în mucoase și seroase, sistemul nervos periferic transmite prin căi și centri nervoși (sistemul somato senzorial al nocicepției) informații către centrii înalt specializați din sistemul nervos central, unde, după operațiuni complexe de modulare, în final ajung la scoarța cerebrală unde ia naștere percepția dureroasă. Altfel spus, corpul nostru conține nervi specializați care detectează pericolul Acești „detectori de pericol” (sau „nociceptori”) trimit alerte către creier, dar nu pot trimite dureri la creier, pentru că creierul nu are nociceptori. Senzația de cald, de apăsare/presiune care poate leza pielea, de încărcare a unei articulații cu efort peste cât poate tolera sunt forme de energie pe care acești receptori le transformă în influx nervos transmis pe căile nocicepției către scoarța cerebrală. Astfel ia naștere senzația de durere care va comanda reflexele de apărare: oprim mișcarea sau contactul cu agentul care riscă să lezeze integritatea țesuturilor expuse! De aceea, durerea acută este un semnal biologic util care este în mod ”on” – vigilent, 24 de ore din 24 toată viața, tocmai pentru a ne apăra de orice element ostil organismului din mediul intern sau extern. Însă, creierul nu se bazează doar pe aceste informații pentru a genera percepția noastră asupra durerii. Ca și alte percepții (cum ar fi fericirea, tristețea), durerea vine de la mai multe informații externe și interne interpretate de creierul nostru, cum ar fi contextul în care ai fost expus la un stimul dăunător, starea emoțională și experiența trecută. De ce simțim durerea diferit. ”Amprenta” personală, profund individuală, subiectivă și greu de cuantificat a durerii Experiența dureroasă și pragul la durere al fiecăruia dintre noi sunt noțiuni mult mai subtile. Embriologii ne spun că din luna a 24 - a de viață intrauterină fătul are dezvoltate toate componentele sistemului nervos cu care ar putea percepe durerea, dar nu putem spune cu certitudine dacă percepe durerea din viața intrauterină și dacă are și memoria acesteia. Această memorie a durerii însă sigur începe să se formeze imediat după naștere și orice experiență dureroasă va avea de acum încolo, va modula și pragul la durere, respectiv toleranța la durere a viitorului adult. Practic, ce se întâmplă? Orice stimul dureros este prelucrat și activează centri nervoși implicați în memorie, în modularea componentei afective, emoționale declanșate de durere, în reacția, să-i spunem fizică la durere (tahicardie, paloare, transpirații, lipotimie, etc), ceea ce conferă experienței dureroase ”amprenta” personală, profund individuală, subiectivă și greu de cuantificat. Este unul din motivele pentru care la cursurile de terapia durerii spunem: ''pacientul trebuie crezut! durerea sa este ceea ce el/ea ne relatează!''. Aceasta este ceea ce numim durere acută, un semnal biologic util care presupune un sistem nervos al nociepției care funcționează normal. Exemple pot fi: orice fel de rană care lezează tegumentele, rupturi musculare, de tendoane, ligamente, leziuni articulare traumatice, inflamații acute - gen peritonite, pleurezii, perforații de organ intern. Tratamentul în acest caz constă în controlul cauzei declanșatoare și medicație simptomatică, analgezice pentru calmarea durerii și eventual punerea în repaus a zonei respective până la vindecarea țesuturilor și reluarea funcției normale a segmentului respectiv din organism. Când durerea nu mai este simptom și devine sindrom și boală cronică În cazul durerii cronice, situația este radical modificată. La fiecare curs constat că medicii au aceeași surpriză: nu ne gândim la durere în situația în care sistemul nervos al nocicepției se ”îmbolnăvește” el însuși. Durerea neuropatică apare în principal ca urmare a leziunii nervilor implicați pe căile durerii în sistemul nervos, ducând la o modificare a modului în care durerea este procesată. În durerea cronică de multe ori lipsește leziunea tisulară care să întrețină durerea pe perioade lungi de timp sau a existat un element declanșator inițial, remis de multă vreme, dar rămâne o hiperstimulare și o alterare a prelucrării acestei informații în sistemul nervos. Durerea cronică, care poate dura săptămâni, luni sau chiar ani, nu ne ajută să supraviețuim, ci dăunează sănătății. Vine cu alterarea calității somnului, anxietate/depresie, tulburări de comportament alimentar, probleme socio - profesionale și familiale. Durerea nu mai este simptom, ci devine sindrom și boală cronică! Exemple de durere cronică: osteoartritele, coloana dureroasă, sindroamele cronice posttraumatice, neuropatii de orice fel (de trigemen, postherpetice, poli..