Acum 30 de ani nici măcar nu existau. Ascensiunea - și uneori prăbușirea – lor scrie istoria transformării unei regiuni. Dețin super-iahturi și o echipă în liga ta favorită. Socializează cu stele de cinema și se amestecă în politică. Controlează averi uriașe și uneori viitorul națiunii lor. Oligarhi, miliardari și magnați ai afacerilor au ajuns să reprezinte Europa de est la fel ca stepele nesfârșite, blocurile de locuințe din beton și proverbialul instalator polonez. Iar acum o generație nici măcar nu existau. Au erupt din ruinele comunsimului când economiil planificate au făcut loc piețelor libere și au lărgit inegalitățile de venituri. În 1989 devenise limpede că nu există cale întoarsă. Chiar acum treizeci de ani, în decembrie, românii s-au revoltat și dictatorul comunist a fost executat, în timp ce fostul dizident Vaclav Havel a devenit președintele Cehoslovaciei. Președintele polonez a semnat un nou program economic care a deschis porțile pentru capitalism și a devenit un model pentru toată regiunea. Uniunea Sovietică va mai dura doi ani, dar imperiul tot s-a prăbușit. Pe măsură ce lanțurile comunismului s-au rupt, țările din ceea ce se numea odată Blocul de Est s-au grăbit să intre în brava lume nouă a piețelor deschise. Cu aceasta a venit și o generație de magnați și oligarhi de la Almatî la Praga, de la Moscova la Zagreb. Chiar și după 30 de ani, lista bogătașilor încă mai are o amprentă sovietică. Jumătate dintre ei provin din grupul care a fost apropiat de putere la apusul comunismului sau au beneficiat de privatizări – sau ambele. Miliardarii pe cont propriu sunt mai puțini, mai puțin bogați și cei mai mulți sunt din țări care au avut resurse mai puține și erau politic mai slabe. Poveștile lor oferă o perspectivă asupra unei perioade unice în istorie. Sfârșitul anilor ʼ80 Declinul economic a fost o puternică forță motrice în spatele revoltelor politice – în anii ʼ80 multe țări au fost obligate să renunțe la programe sociale generoase sau să se îndatoreze puternic pentru a le menține. Spre sfârșitul deceniului au apărut nișe limitate pentru investitori privați care să profite de pe urma guvernelor lipsite de lichidități. Procesul a fost neplanificat, nestructurat și haotic, în beneficiul cunoscătorilor. Petr Kellner, Republica Cehă: avere netă 12,8 miliarde de dolari Născut în Cehoslovacia în 1964, a urmat studii economice și vindea copiatoare Ricoh după căderea regimului comunist în „revoluția de catifea” din 1989. Viața i s-a schimbat când noul stat capitalist a început să vândă active printr-o nouă schemă: dădea publicului vouchere care puteau fi schimbate pentru acțiuni la companii. Ca să profite, Kellner și partenerii săi au înființat în 1991 ceea ce avea să devină Grupul PPF, în care el controlează acum 99%. Cu vouchere și un împrumut, PPF a început să acumuleze active și a strâns 20% din acțiunile Ceska Pojistovna, cea mai mare firmă de asigurări din țară, pe care a făcut-o ulterior profitabilă - și temelia bogăției lui. A vândut-o în 2103 cu 3,3 miliarde de dolari către italienii de la Generali. Operațiunile lui PPF cuprind finanțe, telecomunicații, biotehnologie, imobiliare și inginerie. Firma sa Home Credit Group este cel mai mare furnizor de credite de consum din Europa de est și s-a extins în China, Vietnam, India, Indonezia, Filipine și Kazahstan. Kellner apare rar în public. Într-un interviu de acum 17 ani a descris lumea post-comunistă drept „o mare șansă, care probabil nu se va mai repeta”. Mijlocul anilor ʼ90. Înșfăcarea activelor Pentru primele guverne democratice, vânzarea activelor statelor către investitori privați a devenit temelia programelor economice. Tânjeau după devize străine, idealizau know-how-ul occidental și erau dornice să împartă costurile cu subvențiile pentru industriile falimentare moștenite. Au creat o ocazie fără precedent pentru primul val de acumulare privată de active în regiune după aproape un secol. În campania pentru primele alegeri prezidențiale post-sovietice, guvernul strâmtorat al lui Boris Elțîn s-a împrumutat de la un grup de bancheri, cunoscut ca „oligarhii”, garantând cu - și apoi cedând – acțiuni la principalele active industriale. Vladimir Potanin, Rusia: avere netă 28,5 miliarde de dolariNumai câțiva din primii oligarhi ai Rusiei mai sunt la putere și cel mai bogat om din țară este unul dintre ei. Încă de pe vremea lui Elțîn, Potanin, 58 de ani, era suficient de puternic pentru a modela politica economică. Absolvent al Institutului de Stat pentru Relații Internaționale destinat supra-elitelor, Potanin a lucrat în comerțul exterior, ceea ce i-a dat un loc în față când economia s-a deschis. Principalul său holding, Interros, a fost înregistrat în 1990, înainte de căderea Uniunii Sovietice. El a format repede unul din primele imperii bancare și a fost forța motrice în spatele infamei (în prezent) scheme „credite pentru acțiuni” a lui Elțîn, care a distribuit active unei mâini de magnați la mijlocul anilor ʼ90. „Proprietatea privată este doctoria, singura alternativă la administrația de stat falimentară. Proprietarii eficienți nu apar de nicăieri. Ca să apară, activele statului trebuie transferate în mâini private”, a spus el într-un interviu. În 1995, Potanin și partenerul său de atunci, Mihail Prohorov, au dobândit pachetul de control la Norilsk Nickel, cel mai mare producător mondial de nichel și palladium rafinat, pentru numai 170 de milioane de dolari. Dacă privatizarea a fost criticată, administrarea activelor este importantă, a spus Potanin. Capitalizarea companiei a urcat la peste 40 de miliarde de dolari, iar cota lui de aproape 35% constituie cea mai mare parte din bogăția sa. În anul următor, Potanin a susținut campania lui Elțîn pentru realegerea surprinzătoare în fața unui rival comunist și a fost numit vicepremier pentru economie și proprietatea de stat. A demisionat în mai puțin de un an. Cu resursele sale, Potanin a navigat bine în crizele financiare din 1998 și 2008 și s-a adaptat la noua realitate a ascensiunii la putere a lui Vladimir Putin. Cei doi Vladimiri joacă ocazional hochei într-o ligă promoțională cu atleți renumiți, politicieni și lideri de afaceri. 1990-2000: estul sălbatic Economiile anterior închise și-au dărâmat porțile în fața bunurilor și investitorilor din străinătate și le-au permis celor evadați din lagărul socialist să se întoarcă. Sosirea companiilor occidentale a fost aclamată ca o validare a politicilor guvernamentale. Această părere a mai pălit cu timpul, unii văzând în investitori niște coloniști economici interesați doar de mâna de lucru ieftină și piața de consum. Zygmunt Solorz, Polonia: avere netă 2,7 miliarde de dolari Cel mai bogat polonez este evaziv cu privire la zilele sale în spatele Cortinei de Fier. Circulă legenda că omul cu multe nume – născut Zygmunt Krok într-un oraș la 100 km sud de Varșovia – trăia odată din vânzarea lumânărilor pentru cimitire. Povestea n-a fost niciodată confirmată. Ce se știe este că în vârstă de puțin peste 20 de ani a ajuns în Germania via Austria și a înființat o companie de transport. A folosit numele prietenului Piotr Podgorski – prietenii încă îi spun Piotrek – când s-a declarat refugiat, pentru a-și proteja familia rămasă în Polonia. În anii ʼ80 a adoptat alt nume, devenind Solorz după prima soție și apoi fiind pentru o vreme cunoscut ca Solorz-Zak, cu o adăugire după a doua căsătorie. În anii ʼ80 a vândut mașini și alte bunuri aduse din vest în Polonia. După căderea regimului comunist a revenit și a început să-și clădească imperiul, lansând în 1992 prima și cea mai mare televizune privată din țară, Telewizja Polsat SA.. În holdingul său sunt incluse acum Cifrowy Polsat SA, una din cele mai mari platforme digitale din Europa, o bancă comercială și Polkomtel, al doilea mare operator de telefonie mobilă al țării. Intenționează să construiască cel mai exclusivist cartier rezidențial din Varșovia. 1990-2000: relații de familie În vreme ce peste 20 de țări au ieșit din ruinele comunismului și toate au îmbrățișat idealurile democrației, pentru unii alinierea cu vestul a fost doar o idee ulterioară și puternicii locurilor au continuat să rămână la comenzi. Cu ei s-au ridicat grupuri de afaceri bine conectate, multe cu relații de familie. Timur Kulibaev și Dinara Kulibaeva, Kazahstan: avere netă 5 miliarde de dolari Nu există în Asia Centrală o ascendență mai prestigioasă decât a Dinarei: este fata mijlocie a lui Nursultan Nazarbaev, președinte al Kazahstanului din 1990 până în martie, conducător pe viață al țării și omul care a dat numele capitalei. Familia s-a descurcat bine și în afaceri: Dinara este considerată cea mai bogată femeie din țară. Ea și soțul, Timur, controlează instituții financiare, afaceri agricole și de comerț cu petrol, dezvoltări imobiliare în țară și în Dubai. Dinara a studiat teatrul la Moscova și a absolvit un MBA în țară. Timur are studii universitare economice, inclusiv în capitala Rusiei și a lucrat ulterior la producătorul de stat de petrol și gaze. A fost președinte al fondului suveran al țării, Samruk-Kazyna, până în 2011 și are loc în consiliul gigantului rus Gazprom. Are o reputație de negociator iscusit, descris odată de diplomați americani drept un „miliardar dichisit”. Exercită influență în zone largi ale economiei, ca șef al unui puternic lobby energetic și președinte al celei mai mari camere de afaceri kazahe. 1998. Devalorizare, prăbușire, contagiune Falimentul datoriei interne a Rusiei și devalorizarea rublei din 1998 au pus capacul pe ani de management dezastruos al economiei. Băncile s-au prăbușit și cu ele au dispărut din nou peste noapte economiile populației. Efectele s-au răspândit în tinerele piețe de capital ale regiunii, zdruncinând încrederea în noul sistem și ruinând o generație de potențiali investitori în comerț. Dar a și curățat terenul pentru cei care au supraviețuit crizei și și-au lărgit imperiile. Andrei Melnicenko, Rusia: avere netă 15,2 miliarde de dolari Melnicenko, unul din cei mai bogați 10 ruși, a fost prea tânăr ca să beneficieze de privatizări. Dar a făcut avere în următoarea turbulență economică. În timp ce studia fizica la universitatea de stat din Moscova a început să tranzacționeze devize împreună cu colegii, ceea ce a dus la înființarea băncii MDM. Spre deosebire de mulți rivali mai mari, MDM Bank a trecut aproape neatinsă prin criza din 1998 datorită unei politici de credit conservatoare, absenței activelor nelichide și lipsei expunerii la titlurile de stat. Concurența fiind în picaj, a reușit să-și facă clienți unele din cele mai mari companii rusești de stat. Turbulențele au ajutat-o și să facă un salt înainte prin achiziții de active de la oligarhi ajunși la necaz. Prima a fost o uzină de țevi cumpărată de la banca Menatep a lui Mihail Hodorkovski. A marcat o nouă fază a expansiunii sub umbrela MDM Group, în producția de țevi din oțel, îngrășăminte și cărbuni – industrii care nu erau considerate „strategice” și nu erau subiectul influenței politice din alte sectoare, ca petrolul și gazele, minele de aur și diamante. Norocul l-a însoțit pe Melnicenko și în timpul crizei din 2008. Cu un an înainte, ..