Mesagerul.ro

 După 30 de ani de capitalism și democrație: Ascensiunea miliardarilor din Europa de est. Niciun exemplu din România

După 30 de ani de capitalism și democrație: Ascensiunea miliardarilor din Europa de est. Niciun exemplu din România

Acum 30 de ani nici măcar nu existau. Ascensiunea - și uneori prăbușirea – lor scrie istoria transformării unei regiuni. Dețin super-iahturi și o echipă în liga ta favorită. Socializează cu stele de cinema și se amestecă în politică. Controlează ave
Acum 30 de ani nici măcar nu existau. Ascensiunea - și uneori prăbușirea – lor scrie istoria transformării unei regiuni. Dețin super-iahturi și o echipă în liga ta favorită. Socializează cu stele de cinema și se amestecă în politică. Controlează averi uriașe și uneori viitorul națiunii lor. Oligarhi, miliardari și magnați ai afacerilor au ajuns să reprezinte Europa de est la fel ca stepele nesfârșite, blocurile de locuințe din beton și proverbialul instalator polonez. Iar acum o generație nici măcar nu existau. Au erupt din ruinele comunsimului când economiil planificate au făcut loc piețelor libere și au lărgit inegalitățile de venituri. În 1989 devenise limpede că nu există cale întoarsă. Chiar acum treizeci de ani, în decembrie, românii s-au revoltat și dictatorul comunist a fost executat, în timp ce fostul dizident Vaclav Havel a devenit președintele Cehoslovaciei. Președintele polonez a semnat un nou program economic care a deschis porțile pentru capitalism și a devenit un model pentru toată regiunea. Uniunea Sovietică va mai dura doi ani, dar imperiul tot s-a prăbușit. Pe măsură ce lanțurile comunismului s-au rupt, țările din ceea ce se numea odată Blocul de Est s-au grăbit să intre în brava lume nouă a piețelor deschise. Cu aceasta a venit și o generație de magnați și oligarhi de la Almatî la Praga, de la Moscova la Zagreb. Chiar și după 30 de ani, lista bogătașilor încă mai are o amprentă sovietică. Jumătate dintre ei provin din grupul care a fost apropiat de putere la apusul comunismului sau au beneficiat de privatizări – sau ambele. Miliardarii pe cont propriu sunt mai puțini, mai puțin bogați și cei mai mulți sunt din țări care au avut resurse mai puține și erau politic mai slabe. Poveștile lor oferă o perspectivă asupra unei perioade unice în istorie. Sfârșitul anilor ʼ80 Declinul economic a fost o puternică forță motrice în spatele revoltelor politice – în anii ʼ80 multe țări au fost obligate să renunțe la programe sociale generoase sau să se îndatoreze puternic pentru a le menține. Spre sfârșitul deceniului au apărut nișe limitate pentru investitori privați care să profite de pe urma guvernelor lipsite de lichidități. Procesul a fost neplanificat, nestructurat și haotic, în beneficiul cunoscătorilor. Petr Kellner, Republica Cehă: avere netă 12,8 miliarde de dolari Născut în Cehoslovacia în 1964, a urmat studii economice și vindea copiatoare Ricoh după căderea regimului comunist în „revoluția de catifea” din 1989. Viața i s-a schimbat când noul stat capitalist a început să vândă active printr-o nouă schemă: dădea publicului vouchere care puteau fi schimbate pentru acțiuni la companii. Ca să profite, Kellner și partenerii săi au înființat în 1991 ceea ce avea să devină Grupul PPF, în care el controlează acum 99%. Cu vouchere și un împrumut, PPF a început să acumuleze active și a strâns 20% din acțiunile Ceska Pojistovna, cea mai mare firmă de asigurări din țară, pe care a făcut-o ulterior profitabilă - și temelia bogăției lui. A vândut-o în 2103 cu 3,3 miliarde de dolari către italienii de la Generali. Operațiunile lui PPF cuprind finanțe, telecomunicații, biotehnologie, imobiliare și inginerie. Firma sa Home Credit Group este cel mai mare furnizor de credite de consum din Europa de est și s-a extins în China, Vietnam, India, Indonezia, Filipine și Kazahstan. Kellner apare rar în public. Într-un interviu de acum 17 ani a descris lumea post-comunistă drept „o mare șansă, care probabil nu se va mai repeta”. Mijlocul anilor ʼ90. Înșfăcarea activelor Pentru primele guverne democratice, vânzarea activelor statelor către investitori privați a devenit temelia programelor economice. Tânjeau după devize străine, idealizau know-how-ul occidental și erau dornice să împartă costurile cu subvențiile pentru industriile falimentare moștenite. Au creat o ocazie fără precedent pentru primul val de acumulare privată de active în regiune după aproape un secol. În campania pentru primele alegeri prezidențiale post-sovietice, guvernul strâmtorat al lui Boris Elțîn s-a împrumutat de la un grup de bancheri, cunoscut ca „oligarhii”, garantând cu - și apoi cedând – acțiuni la principalele active industriale. Vladimir Potanin, Rusia: avere netă 28,5 miliarde de dolariNumai câțiva din primii oligarhi ai Rusiei mai sunt la putere și cel mai bogat om din țară este unul dintre ei. Încă de pe vremea lui Elțîn, Potanin, 58 de ani, era suficient de puternic pentru a modela politica economică. Absolvent al Institutului de Stat pentru Relații Internaționale destinat supra-elitelor, Potanin a lucrat în comerțul exterior, ceea ce i-a dat un loc în față când economia s-a deschis. Principalul său holding, Interros, a fost înregistrat în 1990, înainte de căderea Uniunii Sovietice. El a format repede unul din primele imperii bancare și a fost forța motrice în spatele infamei (în prezent) scheme „credite pentru acțiuni” a lui Elțîn, care a distribuit active unei mâini de magnați la mijlocul anilor ʼ90. „Proprietatea privată este doctoria, singura alternativă la administrația de stat falimentară. Proprietarii eficienți nu apar de nicăieri. Ca să apară, activele statului trebuie transferate în mâini private”, a spus el într-un interviu. În 1995, Potanin și partenerul său de atunci, Mihail Prohorov, au dobândit pachetul de control la Norilsk Nickel, cel mai mare producător mondial de nichel și palladium rafinat, pentru numai 170 de milioane de dolari. Dacă privatizarea a fost criticată, administrarea activelor este importantă, a spus Potanin. Capitalizarea companiei a urcat la peste 40 de miliarde de dolari, iar cota lui de aproape 35% constituie cea mai mare parte din bogăția sa. În anul următor, Potanin a susținut campania lui Elțîn pentru realegerea surprinzătoare în fața unui rival comunist și a fost numit vicepremier pentru economie și proprietatea de stat. A demisionat în mai puțin de un an. Cu resursele sale, Potanin a navigat bine în crizele financiare din 1998 și 2008 și s-a adaptat la noua realitate a ascensiunii la putere a lui Vladimir Putin. Cei doi Vladimiri joacă ocazional hochei într-o ligă promoțională cu atleți renumiți, politicieni și lideri de afaceri. 1990-2000: estul sălbatic Economiile anterior închise și-au dărâmat porțile în fața bunurilor și investitorilor din străinătate și le-au permis celor evadați din lagărul socialist să se întoarcă. Sosirea companiilor occidentale a fost aclamată ca o validare a politicilor guvernamentale. Această părere a mai pălit cu timpul, unii văzând în investitori niște coloniști economici interesați doar de mâna de lucru ieftină și piața de consum. Zygmunt Solorz, Polonia: avere netă 2,7 miliarde de dolari Cel mai bogat polonez este evaziv cu privire la zilele sale în spatele Cortinei de Fier. Circulă legenda că omul cu multe nume – născut Zygmunt Krok într-un oraș la 100 km sud de Varșovia – trăia odată din vânzarea lumânărilor pentru cimitire. Povestea n-a fost niciodată confirmată. Ce se știe este că în vârstă de puțin peste 20 de ani a ajuns în Germania via Austria și a înființat o companie de transport. A folosit numele prietenului Piotr Podgorski – prietenii încă îi spun Piotrek – când s-a declarat refugiat, pentru a-și proteja familia rămasă în Polonia. În anii ʼ80 a adoptat alt nume, devenind Solorz după prima soție și apoi fiind pentru o vreme cunoscut ca Solorz-Zak, cu o adăugire după a doua căsătorie. În anii ʼ80 a vândut mașini și alte bunuri aduse din vest în Polonia. După căderea regimului comunist a revenit și a început să-și clădească imperiul, lansând în 1992 prima și cea mai mare televizune privată din țară, Telewizja Polsat SA.. În holdingul său sunt incluse acum Cifrowy Polsat SA, una din cele mai mari platforme digitale din Europa, o bancă comercială și Polkomtel, al doilea mare operator de telefonie mobilă al țării. Intenționează să construiască cel mai exclusivist cartier rezidențial din Varșovia. 1990-2000: relații de familie În vreme ce peste 20 de țări au ieșit din ruinele comunismului și toate au îmbrățișat idealurile democrației, pentru unii alinierea cu vestul a fost doar o idee ulterioară și puternicii locurilor au continuat să rămână la comenzi. Cu ei s-au ridicat grupuri de afaceri bine conectate, multe cu relații de familie. Timur Kulibaev și Dinara Kulibaeva, Kazahstan: avere netă 5 miliarde de dolari Nu există în Asia Centrală o ascendență mai prestigioasă decât a Dinarei: este fata mijlocie a lui Nursultan Nazarbaev, președinte al Kazahstanului din 1990 până în martie, conducător pe viață al țării și omul care a dat numele capitalei. Familia s-a descurcat bine și în afaceri: Dinara este considerată cea mai bogată femeie din țară. Ea și soțul, Timur, controlează instituții financiare, afaceri agricole și de comerț cu petrol, dezvoltări imobiliare în țară și în Dubai. Dinara a studiat teatrul la Moscova și a absolvit un MBA în țară. Timur are studii universitare economice, inclusiv în capitala Rusiei și a lucrat ulterior la producătorul de stat de petrol și gaze. A fost președinte al fondului suveran al țării, Samruk-Kazyna, până în 2011 și are loc în consiliul gigantului rus Gazprom. Are o reputație de negociator iscusit, descris odată de diplomați americani drept un „miliardar dichisit”. Exercită influență în zone largi ale economiei, ca șef al unui puternic lobby energetic și președinte al celei mai mari camere de afaceri kazahe. 1998. Devalorizare, prăbușire, contagiune Falimentul datoriei interne a Rusiei și devalorizarea rublei din 1998 au pus capacul pe ani de management dezastruos al economiei. Băncile s-au prăbușit și cu ele au dispărut din nou peste noapte economiile populației. Efectele s-au răspândit în tinerele piețe de capital ale regiunii, zdruncinând încrederea în noul sistem și ruinând o generație de potențiali investitori în comerț. Dar a și curățat terenul pentru cei care au supraviețuit crizei și și-au lărgit imperiile. Andrei Melnicenko, Rusia: avere netă 15,2 miliarde de dolari Melnicenko, unul din cei mai bogați 10 ruși, a fost prea tânăr ca să beneficieze de privatizări. Dar a făcut avere în următoarea turbulență economică. În timp ce studia fizica la universitatea de stat din Moscova a început să tranzacționeze devize împreună cu colegii, ceea ce a dus la înființarea băncii MDM. Spre deosebire de mulți rivali mai mari, MDM Bank a trecut aproape neatinsă prin criza din 1998 datorită unei politici de credit conservatoare, absenței activelor nelichide și lipsei expunerii la titlurile de stat. Concurența fiind în picaj, a reușit să-și facă clienți unele din cele mai mari companii rusești de stat. Turbulențele au ajutat-o și să facă un salt înainte prin achiziții de active de la oligarhi ajunși la necaz. Prima a fost o uzină de țevi cumpărată de la banca Menatep a lui Mihail Hodorkovski. A marcat o nouă fază a expansiunii sub umbrela MDM Group, în producția de țevi din oțel, îngrășăminte și cărbuni – industrii care nu erau considerate „strategice” și nu erau subiectul influenței politice din alte sectoare, ca petrolul și gazele, minele de aur și diamante. Norocul l-a însoțit pe Melnicenko și în timpul crizei din 2008. Cu un an înainte, el și partenerul lui, Serghei Popov, și-au împărțit posesiunile. Melnicenko a ales activele industriale, mai puțin expuse la turbulențele de pe piețele financiare. Popov a optat în 2015 să-și vândă banca unui rival mai mare. Începutul anilor 2000. Ascensiunea lui Putin După primul deceniu de post-comunism un Elțîn suferind căuta un succesor care să pună capăt haosului în care economia Rusiei trecea de la o criză la alta. În ultima zi din 1999 Elțîn a demisionat în favoarea unui fost colonel KGB, Putin, care a început repede să redeseneze structura puterii din țară. După trei ani zdrobise independența politică a oligarhilor. Brokerul de putere Boris Berezovski și magnatul media Vladimir Gusinski au fugit din țară. În 2003, Mihail Hodorkovski, odinioară cel mai bogat rus, a fost arestat și închis pentru fraude și evaziune fiscală. Un an mai târziu, guvernul a început să vândă părți din compania sa de petrol, din care multe aparțin acum firmei de stat Rosneft. După un deceniu petrecut în închisoare, Hodorkovski a fost grațiat de Putin în decembrie 2013. Acum trăiește la Londra, unde finanțează un vocal grup de opoziție. Schimbarea puterii a însemnat și ascensiunea unei noi clase de miliardari care continuă să prospere în timp ce Putin numără 20 de ani la conducere. Arkadi Rotenberg, Rusia: avere netă 2,1 miliarde de dolari Născut la Leningrad în 1951, în tinerețe l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Putin prin judo. Mai târziu a lucrat ca antrenor de arte marțiale și după căderea Uniunii Sovietice a organizat competiții în țară. În cele din urmă a condus un club fondat de miliardarul Ghenadi Timcenko, unde Putin era președinte de onoare. Rotenberg a început să-și clădească imperiul de afaceri după ce Putin a devenit președinte. În 2001, a achiziționat un pachet la banca SMP, care a fost sancționată de SUA după ce Rusia a anexat Crimeea. În 2007 a fondat Stroigazmontaj, companie de construcții pentru conducte de gaz, împreună cu fratele mai tânăr, Boris Rotenberg care a devenit și el miliardar. Frații au mai achiziționat cinci companii un an mai târziu și în 2014 controlau principalul constructor de conducte pentru Gazprom. Compania lor, care a construit și podul ce leagă Rusia de Crimeea, se pare că a fost cumpărată în 2019 de o filială a lui Gazprom. Ca și Potanin, Rotenberg joacă hochei cu Putin și nu se rușinează cu loialitatea față de partenerul de judo de odinioară. „Am fost prieteni și vom rămâne prieteni orice s-ar putea întâmpla”, a spus Rotenberg într-un interviu. 2004-2013. UE și lumea Când Putin își consolida puterea în Rusia, foștii aliați din Europa de est aveau privirile fixate spre vest. Se îndreptau spre UE și NATO, refăceau sistemele juridice și armonizau practicile de afaceri. În valuri între 2004 și 2013, 11 țări foste comuniste au intrat în UE și cinci au adoptat euro. Economiile mai deschise și flexibile și accesul mai facil la o piață cu 500 de milioane de oameni au contribuit la asensiunea unui miliardar pe cont propriu. Ivan Chrenko, Slovacia: avere netă 1,4 miliarde de dolari Chrenko, născut la Sala, Cehoslovacia în 1967, a ajuns magnat în imobiliare aproape din întâmplare. Prima sa afacere din prospăt independenta Slovacie a avut probleme și după ce a redresat-o a rămas cu un depozit de vânzare. Această afacere i-a deschis calea spre piața proprietăților. La jumătatea anilor 1990 Chrenko o ducea bine. Compania sa, HB Reavis, construise prima clădire de birouri din tânăra și înfloritoarea capitală a țării, Bratislava. În cele din urmă a dat lovitura cu Aupark, un mall în centru. La sfârșitul lui 2005, la puțin după un an de când Slovacia intrase în UE, cel mai mare proprietar de centre de afaceri din bloc, Rodamco Europe NV din Olanda, a cumpărat jumătate din complex. Până la urmă, HB Reavis a încasat aproape 400 de milioane de euro, inclusiv dividende după investiția sa inițială de 77 milioane de euro. Urmările i-au permis lui HB Reavis să profite de oportunități pe măsură ce se deschideau granițele și barierele financiare. HB Reavis are acum active de 2 miliarde de euro în construcție, de la Londra și Berlin la Varșovia și Budapesta. Chrenko însuși stă departe de lumina reflectoarelor. S-a retras din poziția de CEO în 2013 și nu dă interviuri. În timp ce HB Reavis listează pe site zeci de directori, președintele apare numai la sfârșitul paginii, ca membru neexecutiv în consiliu. 2008-2009. Mai multă criză și contagiune După două decenii, țările est-europene se integraseră în economia globală. Tentația de a se împrumuta în euro sau dolari pentru a se dezvolta le-a expus crizei globale a creditului din 2008-2009. În vreme ce brusca slăbiciune a concurenților vestici oferea unele oportunități, declinul economic care a urmat a dăunat noilor economii de consum. Ivica Todoric, Croația. Falit O vreme cel mai bogat om din Croația, Todoric a fost fondatorul, proprietarul și managerul lui Agrokor dd, o vreme cea mai mare companie din Balcani. El a înfruntat căderea comunismului, războaiele care au sfâșiat Iugoslavia și, pentru un timp, criza din 2008. Todoric și tatăl său au început cu comerțul cu flori în climatul favorabil afacerilor din Iugoslavia anilor ʼ80 și s-au extins în afacerile cu alimente. Căderea comunismului a fost însoțită de cereri de independență care au dus la cele mai aprige războaie din Europa ultimilor 50 de ani. Todoric s-a strecurat prin tulburări și a cumpărat proprietăți de la stat la privatizare, ceea ce i-a permis să prospere în nou-înființata Croație și în alte țări desprinse din fosta Iugoslavie în a doua jumătatae a anilor ʼ90. Timp de două decnii, Todoric a continuat să se extindă. Criza financiară din 2008, care a adus Croației șase ani la rând de creștere economică zero, nu i-a frânat ambițiile. În 2014 a cumpărat Mercator, cea mai mare rețea comercială din Slovenia. Dobânzile mari pe care le-a acceptat ca să finanțeze afacerea s-au dovedit a fi un risc de necontrolat: în 2017, guvernul a preluat restructurarea financiară a lui Agrokor și Todoric a fost îndepărtat de la conducere. În același an, Todoric a fugit în Regatul Unit pe când autoritățile investigau rolul lui în prăbușirea lui Agrokor. A fost extrădat la Zagreb în decembrie 2018 și cazul rămâne deschis. Între timp, Agrokor și-a schimbat numele și este proprietatea foștilor creditori – printre care cele mai mari bănci din Rusia. După 2010. Valul populist Criza din 2008 nu a distrus doar avuții, ci și multe iluzii despre capitalism. Trezirea din vrajă și suferințele economice au produs un nou tip de politician: populistul est-european. În frunte cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, ei se poziționează ca fiind gata să îndrepte greșelile deceniilor trecute, în parte prin redistribuirea bogăției. Lorinc Meszaros, Ungaria: avere netă 1,5 miliarde de dolari Fost coleg de școală cu Orban, Meszaros a început cu o mică firmă de instalații de gaz în satul lor natal Felcsut. Necunoscut la nivel național, a demarat o ascensiune stratosferică, după ce prietenul său din copilărie a devenit premier în 2010, și a urcat repede pe vârful listei celor mai bogați oameni din țară. Meszaros însuși a spus odată că ascensiunea sa rapidă se datorează poate faptului că este mai deștept decât Mark Zuckerberg - și și-a atribuit bogăția lui Dumnezeu, norocului și lui Orban. „Nu am avut niciodată relații de afaceri cu prim-ministrul, legătura noastră este de natură privată”, a spus el. „L-am cunoscut pe Viktor Orban în copilărie. Respect ce a realizat și îl consider prieten”. Meszaros este președintele academiei de fotbal fondate de Orban în apropierea casei sale de weekend și posedă echipe de top din Ungaria și Croația. Afacerile lui, grupate majoritar în holdingul Opus Global, merg de la construcții la media și vinificație și sunt câștigătoare frecvente de contracte cu guvernul. 2014-2019. Rusia sancționată Tensiunile dintre Occident și Rusia au explodat în Ucraina, punând țara pe primele pagini de pe glob în 2014. Protestele au izbucnit în 2013 după ce guvernul a renunțat să semneze un acord economic cu UE în favoarea legăturilor cu Rusia. Demonstrațiile au devenit mortale în 2014, cu peste 100 de oameni uciși și președintele prorus a fugit din țară. În acel an, Putin a anexat Crimeea și forțe susținute de Kremlin au generat o insurgență separatistă în estul Ucrainei. Țările occidentale au răspuns cu sancțiuni economice, vizând oficiali și conducători, ca și un număr de oligarhi apăruți în ultimii 30 de ani. În doar o generație, oligarhii au devenit piese de șah în jocul geopolitic. Alte sancțiuni au fost adăugate în valuri, incluzând limite ale transferurilor tehnologice către Rusia și ale capacității companiilor controlate de stat de a obține finanțări internaționale pe termen lung. Administrația președintelui american Donald Trump, care s-a angajat în campania electorală să strângă legăturile cu Kremlinul, a impus cele mai dure măsuri în 2018 și a tulburat piețele pedepsind mai mulți miliardari și companiile lor. Oleg Deripaska, Rusia: avere netă 3,4 miliarde de dolari Învingător în „războaiele aluminiului”, Deripaska s-a îmbogățit în anii ʼ90. Mai târziu au ajutat și legăturile de familie – s-a însurat cu fiica șefului administrației Elțîn. Deripaska a început o expansiune internațională masivă înainte de criza din 2008, achiziționând participații la gigantul construcțiilor Strabag SE și la Magna International Inc, cel mai mare producător din lume de componente auto. Prin compania-amiral United Co. Rusal a cumpărat și un pachet la Norilsk Nickel. Criza din 2008 i-a provocat răni grave. Datoriile făcute pentru a-și finanța expansiunea l-au lăsat expus. Achiziția de la Norilsk Nickel, cuplată cu căderea prețului aluminiului, au împins-o pe Rusal pe marginea falimentului: compania a trecut printr-o restructurare de debite de 17 miliarde de dolari, și în prezent cea mai mare din istoria corporatistă a Rusiei. Apoi a venit Crimeea. Sancțiunile impuse de SUA, inclusiv lui Rusal, care-i limitează posibilitatea de semnare de noi contracte și vânzare de produse avansate, au dus la căderea acțiunilor Rusal și piața globală a aluminiului a intrat în șoc. Un lobby intens - și implicațiile schimbării în oferta globală – au ajutat în cele din urmă la ridicarea sancțiunilor impuse lui Rusal, dar și a celor pentru Deripaska. Pentru a-și ajuta companiile, magnatul a acceptat să-și reducă participațiile sub nivelul de control și să renunțe la management. „Sancțiunile americane sunt doar atacuri personale nerușinate la indivizi, pentru a crea aparența unor acțiuni energice împotriva Rusiei”, a declarat Deripaska. Sancțiunile au fost impuse din pricina „activităților malefice ale Rusiei pe tot globul” și „operațiunilor guvernului în beneficiul disproporționat al oligarhilor și elitei guvernamentale”, a declarat la vremea aceea Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei. În prezent, Deripaska încearcă să obțină ridicarea sancțiunilor impuse afacerii sale cu componente auto, la schimb cu reducerea participației lui. De asemenea, afișează un interes pentru arheologie și sprijină cele mai ample excavații din Rusia, pe coastele Mării Negre. (Bloomberg)

copyright © 2020 mesagerul.ro