Mesagerul.ro

Economist șef: Izolarea sau carantina nu este simplă, ea generează tensiuni sociale. În scenă trebuie să între psihologii și sociologii pentru că e nevoie de o strategie socială

 Economist șef: Izolarea sau carantina nu este simplă, ea generează tensiuni sociale. În scenă trebuie să între psihologii și sociologii pentru că e nevoie de o strategie socială

​”Izolarea sau carantina nu este simplă, ea generează tensiuni sociale care pot avea o rată de creștere exponențială, ceea ce poate eroda factorul de producție vizat până la limită irecuperabilității (mult, dar deloc improbabil). În scenă trebuie să între psihologii și sociologii pentru că este nevoie de o strategie socială (atât pentru victime cât și pentru salvatori)”, scrie pe contul său de LinkedIn Florian Libocor, economistul șef al unei bănci comerciale. ”Această etapă/problemă încă nu a primit atenția cuvenită și nu este cu nimic mai puțin importantă decât primele două. Recuperarea este cel puțin la fel de importantă precum prevenția. Altfel comportamentul maselor poate devia neplăcut și nu neapărat explicabil”, atrage atenția Libocor. El face o scurtă analiză a celor 3 faze prin care am trecut de la începutul crizei COVID 19, punctând faptul că în faza actuală e nevoie de psihologi și sociologi care să conceapă o strategie socială (atât pentru victime cât și pentru salvatori). ”Această etapă/problemă încă nu a primit atenția cuvenită și nu este cu nimic mai puțin importantă decât primele două”, spune economistul șef. Redăm mai jos postarea lui Florian Libocor: ”I. Cercul trebuie închis. Prima etapă/problemă a fost cea medicală. Persoane infectate, strategii medicale pornite de la zero. În consecință, au apărut tensiuni în sistemul medical și un recul pe piața muncii, resurse în co..

copyright © 2024 mesagerul.ro