BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

​EDUCAȚIA - Ce a rămas după guvernarea PSD: Fiecare ministru cu legea lui, schimbări peste noapte, dar toaletele tot în curtea școlii au rămas

 ​EDUCAȚIA - Ce a rămas după guvernarea PSD: Fiecare ministru cu legea lui, schimbări peste noapte, dar toaletele tot în curtea școlii au rămas

Nu mai puțin de patru miniștri au fost la Educație în guvernarea PSD din 2016 încoace, trei dintre ei având mandate de câte 6 luni (Pavel Năstase, Liviu Pop, Valentin Popa), iar unul (Ecaterina Andronescu) a stat ceva mai mult de jumătate de an. Scandalurile din Educație s-au ținut lanț, mai ales că au fost făcute schimbări peste noapte fără o consultare publică. Cea mai răsunătoare controversă privind educația a fost introducerea manualului unic, prin transformarea Editurii Didactice în editor unic al manualelor școlare. Măsura a fost luată în 2017, în scurtul mandat al lui Liviu Pop pentru a nu mai exista contestații din partea editurilor și întârzieri la tipărirea manualelor. Cu toate acestea, primele manuale care au apărut în 2018 și au fost destinate elevilor de clasa a VI-a au fost pline de greșeli. În timpul guvernului Dăncilă, Ministerul Educației a avut doi miniștri – Valentin Popa și Ecaterina Andronescu, ambii profesori universitari. Fiecare dintre cei doi au anunțat noi legi ale educației, care nu au fost adoptate. Mandatul lui Valentin Popa a durat între 29 ianuarie și 29 septembrie 2018, interval în care ministrul s-a remarcat prin repetate greșeli gramaticale. Valentin Popa a declarat în mai multe rânduri că dorește o nouă lege a educației care „să dureze 20 de ani şi să nu fie schimbată în şapte ani de mai mult de 20 de legi”. Popa a creat un consiliu consultativ care să se ocupe atât de legea educației, cât și de cele mai importante probleme ale educației legate de timpul petrecut de elevi la școală, de numărul de discipline și de conținutul acestora. În consiliul consultativ s-a luat pentru prima dată în discuție măsura ca numărul liceelor teoretice să fie redus, iar elevii să meargă spre școlile profesionale. În mandatul său, Valentin Popa a fost acuzat de rectori că a distribuit locurile la universitățile de stat pe criterii politice. Cel mai răsunător scandal din mandatul lui Popa a fost legat de manualul unic și de greșelile din manualele de clasa a VI-a, care au fost pline de greșeli făcute de autorii selectați Editura Didactică, singura editură care tipărea manualele. Valentin Popa însă nu a mai apucat să implementeze prea multe măsuri, pentru că la finalul lui septembrie 2018 a intrat în conflict cu UDMR din cauza unei ordonanțe de urgență privind predarea limbii române la clasele maghiare. Maghiarii au declarat că vor rupe protocolul cu PSD dacă nu remediază situația. Valentin Popa a introdus în ordonanța 9/2018 un articol prin care „în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate". Acest lucru i-a nemulțumit pe liderii maghiari care au spus că nu au fost consultați. Chemat la raport de Liviu Dragnea, Valentin Popa și-a dat ulterior demisia spunând că limba română nu e de vânzare. După Popa, a fost numită ministru interimar Rovana Plumb, în timpul căreia Ministerul Educației a modificat structura subiectelor exam..

copyright © 2024 mesagerul.ro