Mesagerul.ro

Efectele coronavirusului asupra plămânilor. Dr. Maria Dede: Răspunsul este diferit în funcție de imunitatea fiecăruia, nu este determinat de leacuri magice

 Efectele coronavirusului asupra plămânilor. Dr. Maria Dede: Răspunsul este diferit în funcție de imunitatea fiecăruia, nu este determinat de leacuri magice

​Numărul de cazuri continuă să crească, spitalele sunt sub presiune pentru că bolnavii cu forme severe au nevoie de îngrijiri de urgență. Dr. Maria Dede, medic specialist pneumologie, explică cum apare pneumonia, ce se întâmplă în plămâni când suntem infectați și cum sunt ajutați oamenii să respire, în cazurile grave. În contextul actual, oamenii găsesc și informații greșite sau interpretabile ceea ce îi pune în dificultate, ori se panichează fără motive reale, ori tratează cu superficialitate anumite aspecte importante. Ce știm și ce nu știm despre noul coronavirus? Avem de-a face cu un virus nou de coronavirus, SARS- CoV-2 cu mecanisme patogenice încă neînțelese pe deplin, care s-a transmis inițial de la animal la om - zoonoza, apoi între oameni provocând boala numita COVID 19 pentru care nu există un tratament specific. Transmiterea interumana este prin contact direct pe calea aerului prin strănut, tuse sau vorbit la distanțe mici de până în doi metri și contact indirect cu suprafețe contaminate - când o persoană atinge suprafețe infectate și apoi își atinge nasul, gura sau ochii. Deși aproximativ 80% dintre persoanele infectate fac forme ușoare, există un areal de 15% care ajung la forme severe și 5% la forme critice (insuficiență respiratorie, șoc, disfuncție multiplă de organe) cu o mortalitate de circa 3%. Cei care au predispoziție spre formele severe sunt persoanele în vârstă și cei care asociază comorbidități precum hipertensiune arterială, diabet zaharat, boli cardio-vasculare și boli pulmonare cronice. Cum apare pneumonia și ce se întâmplă în plămâni când suntem infectați Afecțiunea la debut seamănă foarte mult cu o infecție virală respiratorie obișnuită și poate să se vindece spontan fără ca pacientul să știe că fost infectat, dar este contagios pentru cei din jur. În cazul în care răspunsul imunitar nu este cel adecvat, boala progresează și se îndreaptă spre formele severa cu febră persistentă mai multe zile, tuse seacă importantă și respirație dificilă în agravare. În această situație apare pneumonia virală care poate evolua spre sindrom de detresă respiratorie acută. Plămânii și răspunsul sistemului imunitar la infecția cu coronavirus În încercarea de a distruge virusul, celulele sistemului imunitar eliberează substanțe numite citokine în special proteaze care digera și țesuturile normale ale plămânilor. Descărcarea acestei furtuni de citokine lezează atât capilare pulmonare, cât și săculeții alveolari la nivelul cărora au loc schimburile gazoase (intrarea oxigenului în sânge și eliminarea bioxidului de carbon din sânge). Alveolele practic sunt inundate cu lichid din capilare (infiltrat inflamator) și nu-și mai pot îndeplini rolul de schimb gazos. În lipsa oxigenului, care este vital pentru supraviețuire, întreg organismul suferă și se ajunge la insuficiență multiplă de organe și șoc cu risc major de deces. În această situație este foarte important ca organismul să fie ajutat prin livrarea de oxigen în căile respiratorii. Cum sunt ajutați oamenii să respire, în cazurile severe În funcție de severitatea insuficienței respiratorii se intervine gradual cu: 1. Oxigenoterapie în flux crescut pe mască sau cort. 2. Ventilație non-invaziva (în cazul pacienților cu bronhopneumopatie obstructiva cronică). 3. Ventilație mecanică invaziva – suport ventilator oferit de către aparate speciale care trebuie să ventileze blând cu volume și presiuni mici ca să nu accentuează injuria pulmonară, cu pacientul în decubit dorsal și ventral pentru a recruta cat mai multe teritorii alveolare, cu administrare de perfuzii în cantitate mica pentru a nu accentua edemul pulmonar. 4. ECMO - oxigenare prin membrana extracorporeală doar în centre specializate, este o procedura mai delicată prin care sângele pacientului trece printr-un circuit în afara corpului unde se încarcă cu oxigen și apoi este reintrodus oxigenat în organism (se șuntează plămânii). De asemenea la pacienții simptomatici, se utilizează diverse medicamente, unele fiind încă în faza de studiu clinic, scopul fiind acela de a gasi soluția terapeutică eficientă: tratamente antivirale utilizate în alte afecțiuni (HIV, gripă, Ebola), antiparazitare, terapii moleculare cum ar fii anticorpii monoclonali. Având în vedere contextul epidemiologic actual, pentru a putea stopa pandemia, lumea medicală de pe întreg mapamondul face eforturi intense ș..

copyright © 2024 mesagerul.ro