Mesagerul.ro

 Ekaterina Makarova și-a anunțat retragerea din tenis

Ekaterina Makarova și-a anunțat retragerea din tenis

Sportiva rusă Ekaterina Makarova, în vârstă de 31 de ani, și-a anunțat, marți, retragerea din tenis. Ea s-a aflat în top 10 WTA atât la simplu, cât și la dublu.
Sportiva rusă Ekaterina Makarova, în vârstă de 31 de ani, și-a anunțat, marți, retragerea din tenis. Ea s-a aflat în top 10 WTA atât la simplu, cât și la dublu, potrivit Mediafax. Makarova a evoluat la doar trei turnee în 2019, ultimul având loc la Dubai, în februarie. Rusoaica și-a anunțat retragerea pe rețelele de socializare, marți, mulțumindu-le celor care i-au fost aproape în carieră. "Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acești ani, care m-au ajutat în carieră, începând cu cei din copilărie. Sunt foarte fericită și mândră de cariera mea sportivă. E timpul să merg mai departe și să încep un nou capitol în viață", a transmis Makarova. Jucătoarea născută în Moscova a atins cea mai bună clasare la simplu în aprilie 2015, când a ocupat locul 8 WTA. De asemenea, la dublu, Makarova a fost lider mondial în 2018. La simplu, rusoaica a câștigat trei turnee, Washington 2017, Pattaya City 2014 și Eastbourne 2010, și a ajuns până în semifinale la Australian Open 2015 și US Open 2014. La dublu, Makarova a triumfat la 15 turnee.

copyright © 2020 mesagerul.ro