Lucrarea “Matematica zeilor și algoritmii oamenilor” de Paolo Zellini [1] permite mai multe niveluri de lectură: istorică, de interpretare culturală și filosofică a matematicii, precum și unul prin reconstrucția unei posibile teorii implicite cu privire la evoluția numerelor. În acest text schițez o teorie a evoluției numerelor prin procese de selecție. O astfel de interpretare este o variantă a abordării constructiviste în matematică, prin care se atribuie „preeminență tocmai procesului [de calcul] care părea exterior vocației abstracte a matematicii” (p9). Schița reconstrucției unei teorii a evoluției numerelor Unitatea selecției în acest procese de evoluție este proiectul de calcul, iar numărul îl putem defini ca fiind o variabilă de producție într-un proiect de calcul. Statutul ontologic al numerelor este același indiferent de tipul de numere (iraționale, naturale, etc), toate fiind construite. Numărul este o variabilă de producție într-un proiect de construire a lui prin calcul. Construirea face apel atât la regiunea mentală, cât și la cea externă prin algoritmii de calcul și calculul efectiv: “un număr există numai dacă este construit” (p9), “logica nu e suficientă pentru a fundamenta o ontologie a obiectelor abstracte” (p13), “Numerele care există, dar care nu pot fi calculate nu au aceeași realitate ca numele calculate de mașină.“ (p150). “Eficiența [calculului] ar trebui să intre între presupozițiile necesare pentru a fundamenta o ontologie a numerelor.” (p161). Numerele sunt în mod derivat și obiecte reale rezultate prin reificarea variabilelor de producție din proiecte de calcul, iar conceptele de număr evoluează pentru a da seamă de această realitate. “În general, matematica nu se ocupă cu calcularea numerelor – nici mari, nici mici” (p137), ea se ocupă însă cu numerele ca obiecte, cu rezultatul reificării variabilelor de producție din proiectele de calcul, iar din punct de vedere al fundamentelor și cu conceptele de număr. Calculul urmărește găsirea raportului între variabile observabile la diferite scări. Putem în mod rezonabil presupune că proiectele de calcul care folosesc limbaj matematic evoluează din unele exprimabile în limbajul comun (cu termeni de tipul parte și întreg, mare și mic, scurt și lung, etc), sau, în termenii programului evoluției, dintr-un ancestor cultural comun al mai multor tipuri de discursuri specializate [2]. Proiectul de calcul este asociat evolutiv cu „o știință a rapoartelor ca fundament al unui cosmos inteligibil” (p22). Numerele sunt obiective ontic (în sensul verificabilității inter-subiective) atunci când rapoartele între variabile observabile la diferite scări sunt obiective. Numărul se poate referi și la rapoarte observabile intern în procese psihologice. Astfel de rapoarte observabile între variabile psihologice interne nu sunt obiective. Numărul nu este un concept psihologic, ci un concept al rațiunii, formal, dincolo de distincția dintre obiectivitate ontică (bazată pe verificabilitate inter-subiectivă) și subiectivitate. Numărul are obiectivitate în sens structural: există în mod obiectiv rapoarte între variabile observabile la diferite scări, indiferent dacă aceste variabile sunt în regiunea externă (naturală, culturală, ontic obiectivă) sau în cea internă (mentală, ontic subiectivă) a lumii. Nu poate exista o definiție internă matematicii general acceptabilă pentru toate tipurile de numere ca obiecte (adică un concept general de număr) deoarece proiectele matematice sunt diverse: „teoriile matematice și-au schimbat adesea înfățișarea, au fost gândite și formulate în multe feluri și cu varii scopuri, ramificându-se în alte teorii.” (p19-20). Situația este similară imposibilității producerii unui concept general de specie în biologie. Abordarea nominalistă și cea realistă (platonică) a numerelor este posibilă numai după separarea numerelor de relațiile cu alte variabile care intră în proiectele de calcul efectiv din care își au originea evolutivă. Nici nominalismul, nici realismul nu poate da seamă de raționalitatea numerelor (prima o slănește foarte mult, a doua îi pierde caracterul evolutiv rezultat din adaptarea proiectelor de calcul la problemele care trebuie rezolvate efectiv). Proiectele de calcul sunt subproiecte în proiecte de măsurare. Scopurile (variabilele de producție ale) proiectelor de măsurare diferă în funcție de regiunea ontică în care se desfășoară (naturală, culturală, mentală). Proiectele de măsurare în regiuni diferite au evoluat către discipline științifice focalizate către anumite regiuni și sub-regiuni ontice. Matematica este un domeniu de cunoaștere transversal (cross-cutting) în raport cu disciplinele științifice specializate în cunoaștere despre regiuni și sub-regiuni ontice. Teologia academică, ontologia, logica, au un caracter cross-cutting transversal de aceeași natură cu al matematicii și joacă pe lângă roluri practice și unul de coerentizarea a cunoașterii (prin proiecte de unificare). Există operații de sinteză universale ale gândirii care fac în mod necesar legătura între regiunea externă a lumii și cea mentală (cross-cutting între regiuni ontice). Aceste operații au fost exprimate de o manieră neriguroasă încă de la începuturile evoluției culturale: “sinteza interiorității și a exteriorității, a minții și a naturii” (p 30). Existența acestor operații ale rațiunii este valorificată în mod diferit în domeniile de cunoaștere transversale și permite trecerea gândirii de la o strategie de coerentizare transversală a cunoașterii la alta. Nu este necesară o reducere a numerelor (reificate ca obiecte matematice) la variabile fizice în urma operațiilor de sinteză inter-regională, e suficientă observarea necesității sintezei între variabile din regiunea externă a lumii și variabile din lumea internă: “Într-o idee extinsă de realitate, structura cea mai abstractă contează exact ca și lista de cifre, ininteligibilă în sine, pe care un calculator o printează cât se poate de material la sfârșitul unui proces de calcul: una e oglinda celeil..