Mesagerul.ro

Fabrica de bioetanol din Podari dă startul dezvoltării unei noi industrii în România

 Fabrica de bioetanol din Podari dă startul dezvoltării unei noi industrii în România

Clariant, companie inovatoare axată pe produse chimice de specialitate, a început construcţia fabricii de bioetanol celulozic – cea mai mare investiţie în derulare din regiunea Craiovei. După finalizarea lucrărilor, în toamna anului 2020, aceasta va fi cea de-a patra fabrică de bioetanol, derivată din portofoliul tehnologic al companiei bazat pe tehnologia sunliquid®, după cele din Germania, Polonia și Slovacia. Fabrica Clariant din Podari va începe producția de etanol celulozic în anul 2021 și va avea o capacitate anuală de producţie de aproximativ 50.000 de tone. Proiectul presupune o investiţie de peste 100 de milioane de Euro și va primi o finanţare de 40 de milioane de Euro din partea Uniunii Europene. Noua fabrică va fi construită pe un teren cu o suprafaţă de 98.000 de metri pătraţi și va respecta cele mai înalte standarde, o atenţie semnificativă fiind acordată confortului și stilului de viaţă al comunităţii locale. Constructorul este o companie românească, iar lucrările vor fi realizate cu ajutorul unei echipe formate din 800 de muncitori și specialiști. "Odată cu începerea construcţiei, proiectul Clariant din Podari a ajuns la o etapă importantă. În paralel cu activitatea de pe şantier, ne ocupăm de pregătirea producţiei, inclusiv de semnarea acordurilor cu fermierii și de colectarea paielor. Suntem mândri că putem construi o fabrică de etanol celulozic la cele mai înalte standarde, care va avea un impact pozitiv semnificativ asupra comunităţii locale, contribuind la dezvoltarea regiunii, atât din punct de vedere economic, cât și social, fiind în același timp extrem de sigură pentru sănătatea populaţiei și pentru mediu. Recunoașterea performanţei tehnologiei noastre și a angajamentului faţă de siguranţă este reprezentată de finanţarea europeană pe care am primit-o", a declarat Dragoş Gavriluţă, Director de proiect sunliquid® România. Biroul Clariant din Podari are acum 11 angajaţi, iar procesul de recrutare va continua în perioada următoare, pe măsură ce proiectul avansează. Instruirea angajaților se va desfășura pe parcursul mai multor luni, înainte de începerea producției, iar trainingul acestora include stagii de pregătire la fabrica pre-comercială sunliquid&..

copyright © 2024 mesagerul.ro