Acuzat de propagare de dezinformări, Facebook a anunțat vineri lansarea unui flux de știri în parteneriat cu circa 200 de mass media americane, care vizează, potrivit gigantului IT, promovarea jurnalismului de calitate, scrie AFP.
"Sunt mai mulți ani de când discut cu presa și cu ziariștii cum putem susține jurnalismul de calitate pe Facebook", a declarat șeful Facebook, Mark Zuckerberg, care a anunțat noul flux, "Facebook News".
"Marile servicii internet au responsabilitatea de a se asocia cu mass media pentru a instaura modele viabile pentru termen lung pentru a finanța această muncă importantă", a adăugat el, pe pagina sa de Facebook.
Mark Zuckerberg va anunța public noul produs la New York la jumătatea zilei, în parteneriat cu Robert Thomson, director general al News Corp., grupul magnatului Rupert Murdoch care are în portofoliu, printre altele, Wall Street Journal și Fox News.
Peste 200 de parteneri
Noul produs va fi distinct de fluxul de informații primit de utilizatori via "news feed" - unde se află numeroase informații care nu pr..