BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 Fără dezbatere înaintea turului doi? Șeful de campanie al lui Iohannis:

Fără dezbatere înaintea turului doi? Șeful de campanie al lui Iohannis: "O confruntare nu îşi are rostul, nu ar aduce nimic în plus"

O dezbatere electorală între candidații Klaus Iohannis (PNL) și Viorica Dăncilă (PSD) înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale "nu își are rostul" în această campanie, pentru că "nu aduce nimic în plus, nimic de clarificat", a declarat
O dezbatere electorală între candidații Klaus Iohannis (PNL) și Viorica Dăncilă (PSD) înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale „nu își are rostul” în această campanie, pentru că „nu aduce nimic în plus, nimic de clarificat”, a declarat șeful de campanie al liberalilor, Dan Motreanu. Şeful de campanie al candidatului PNL la prezidenţiale a anunțat, luni seară, că pentru turul doi de scrutin se va merge pe acelaşi tip de campanie pentru Klaus Iohannis - mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile liberale şi cu cetăţenii -, susţinând că o dezbatere cu contracandidatul acestuia, liderul PSD Viorica Dăncilă, nu trebuie să aibă loc, scrie Agerpres. „În seara aceasta am avut o primă şedinţă de campanie după primul tur al alegerilor. Am făcut o primă analiză a rezultatelor, unde au fost rezultate foarte bune şi unde mai avem de muncit şi să îmbunătăţim rezultatul. Am făcut şi o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni şi, din punctul de vedere al echipei de campanie, pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea directă cu cetăţeanul. Mergem pe acelaşi tip de campanie pe care l-am făcut în primul tur al alegerilor, întâlniri permanente cu cetăţenii. Din momentul în care se va lansa al doilea tur de campanie, vom avea un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cu cetăţenii din mai multe judeţe ale ţării”, a spus Dan Motreanu, la sediul central al PNL, după întâlnirea de campanie la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit lui Motreanu, Iohannis a cerut opinia echipei de campanie în legătură cu strategia pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale. El a spus că vor fi organizate mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile PNL şi cu cetăţenii. „Nu cred că va avea loc un miting în Bucureşti. Preferăm mai degrabă să mergem în judeţe ale ţării”, a afirmat Motreanu. Liberalul a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis nu se teme de o confruntare. „Din punctul nostru de vedere, cei doi candidaţi sunt bine cunoscuţi, au avut funcţii executive în ultimii ani în România, activitatea lor politică, punctele lor de vedere sunt cunoscute şi cred că o confruntare nu îşi are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus. Nu cred că este nimic de clarificat”, a afirmat Motreanu. Iohannis, după invitația lui Dăncilă la dezbatere: „Eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii”Dăncilă vrea cel puțin două dezbateri cu Iohannis înaintea turului II. Scrisoarea staff-ului de campanie al PSD, transmisă liberalilor Dan Motreanu a arătat și că preşedintele Iohannis are aşteptări mai mari de la PNL în ceea ce priveşte mobilizarea electoratului. „Din 47 de judeţe, punând aici şi sectoarele Bucureştiului, am câştigat 37 şi sperăm că vom câştiga cel puţin 40”, a adăugat Dan Motreanu. Liberalul a menţionat că printre carenţele sesizate în campania electorală pentru turul I al alegerilor a fost o „mică demobilizare a electorilor” PNL. Dan Motreanu: „Klaus Iohannis are așteptări mai mari de la organizațiile PNL”

copyright © 2020 mesagerul.ro