BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

​Faze tari: Unde și-a găsit inelul pierdut acum 62 de ani; Prima pisică clonată din lume, Copy Cat, a împlinit 18 ani; Cea mai vârstnică persoană din lume a împlinit 117 ani

 ​Faze tari: Unde și-a găsit inelul pierdut acum 62 de ani; Prima pisică clonată din lume, Copy Cat, a împlinit 18 ani; Cea mai vârstnică persoană din lume a împlinit 117 ani

Prima pisică clonată din lume, Copy Cat, a împlinit 18 ani. Copy Cat - sau CC - a fost clonată în 2001, într-un laborator de la A&M University din Texas şi a sărbătorit a 18-a aniversare pe 22 decembrie.Momentul a fost unul special, pentru că, la momentul în care a fost clonată, cercetătorii au crezut că animalele obţinute prin această procedură nu trăiesc foarte mult. Copy Cat a avut la rândul ei o familie, patru pui pe care i-a născut în 2006, dintre care trei au supravieţuit - Tess, Tim şi Zip, potrivit Descoperă.ro Descoperire uluitoare. Unde și-a găsit inelul pierdut acum 62 de ani. Un bărbat din Marea Britanie care și-a pierdut inelul cu sigiliu când avea 17 ani pe un câmp, l-a găsit după 62 de ani, datorită unui detectorist de metale. Bărbatul, care acum are 79 de ani lucra la o fermă pe când avea 17, când inelul i-a căzut de pe deget. „Căutam diverse obiecte. Voiam să mă duc acasă, când am dat peste un semnal foarte puternic. Am săpat o groapă și am văzut niște aur. A fost senzațional”, a povestit cel care a găsit inelul, relatează Știrile Protv.ro Patronul unui restaurant punea droguri în mâncare ca să-și determine clienții să revină. În loc să îmbunătățească rețeta preparatelor cu mirodenii convenționale, proprietarul unui restaurant ..

copyright © 2024 mesagerul.ro