Mesagerul.ro

​Financial report: Trichet sare în apărarea lui Mario Draghi. Brexit: câteva zile înaintea summitului crucial. Polonia - testul pentru democraţie

 ​Financial report: Trichet sare în apărarea lui Mario Draghi. Brexit: câteva zile înaintea summitului crucial. Polonia - testul pentru democraţie

Financial Times: Jean-Claude Trichet sare în apărarea lui Mario Draghi (editorial scris de fostul președinte al BCE) ● Les Echos: Brexit: cu câteva zile înaintea unui summit crucial, speranța revine ● Kathimerini: Von der Leyen va trebui să aştepte ● New York Times: Polonia - scrutin crucial pe care mulţi îl văd drept un test pentru democraţie. ● Știri pe scurt. Financial Times: Jean-Claude Trichet sare în apărarea lui Mario Draghi (editorial scris de fostul președinte al BCE) Un memorandum semnat recent ( poate necesita abonament) de șase foști bancheri centrali ataca politica monetară dusă de Banca Centrală Europeană. Nu sunt de acord cu criticile aduse aîn acel memorandum. Acolo unde autorii nu văd decât aspectele negative, eu văd succesul, continuitatea, provocările fără precedent și o întrebare legată de limitele politicii monetare. În primul rând, șuați în calcul succesele obținute. De la înființarea sa în 1998, BCE a menținut stabilitatea prețurilor (obiectivul principal al Tratatului) semnificativ mai bine decât băncile centrale naționale cu cele mai bune performanțe. În același timp, creșterea economică pe cap de locuitor a fost aproximativ aceeași ca în SUA. În plus, BCE a trebuit să facă față celei mai grave crize financiare de la cel de-al doilea război mondial. Datorită, în special, deciziilor îndrăznețe luate după 2007 , reziliența a fost asigurată. De la începutul crizei subprime în 2007, alte șapte state s-au alăturat celor 12 membri existenți inițial ai zonei euro. Sprijinul acordat monedei euro este azi mai mare ca niciodată. În sondajul Eurobarometru din luna august printre cetățenii Eurozonei, 76% dintre respondenți erau în favoarea monedei unice. Dacă aceste succese nu se datorează acțiunilor BCE, atunci cine ar trebui să-și aroge meritele? În 1998, chiar înainte de lansarea euro, consiliul de conducere al BCE a definit stabilitatea prețurilor ca fiind creșterea anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum sub 2%. Asta nu înseamnă un interval de la 0 la 2%. De fapt, între 1999 și 2003, așteptările privind inflația au oscilat între 1,7 și 1,9%. Acesta este motivul pentru care BCE și-a numit decizia din 2003 de a urmări să mențină inflația „sub, dar aproape de” 2% ca fiind o „clarificare”. Prin urmare, obiectivul este de a ancora așteptările inflaționiste pe termen mediu sub, dar aproape de 2%. Asta înseamnă că vor exista perioade în care inflația va fi mai mare de 1,7-1,9% și perioade în care aceasta va fi mai scăzută. Toate deciziile BCE sunt luate cu majoritatea consiliului de conducere. Acest lucru este valabil în ceea ce privește măsurile neconvenționale luate sub președinția mea și cele luate de succesorul meu Mario Draghi. Aceste acțiuni au fost necesare și îndrăznețe - și s-au lovit de critici dure aduse atât mie cât și domnului Draghi. Când am fost președinte, doi dintre colegii mei din consiliu și-au dat demisia ca urmare a deciziilor luate de BCE. Deși necesare, măsurile monetare neconvenționale au consecințe pozitive, dar și efecte secundare negative. Așadar, ar trebui să ne întrebăm mai întâi dacă băncile centrale sunt responsabile pentru situația anormală din economia reală. Și în al doilea rând, ce s-are fi întâmplat în ipoteza în care nu ar fi fost luate astfel de măsuri neconvenționale? Răspunsul la prima întrebare este negativ: există factori economici mai adânci care lucrează pe termen lung și care duc ratele reale ale dobânzii și inflația foarte jos. Răspunsul la a doua întrebare necesită o examinare atentă a efectelor pozitive și negative pentru a fi sigur că după ce tragem linia, rezultatul e pozitiv. Este ceea ce Consiliul de conducere a făcut în mod constant pentru a-și îndeplini mandatul. În ceea ce privește reducerea cantitativă, nu este corect să afirmăm, așa cum fac autorii memorandumului, că există un „consens larg” potrivit căruia politicile noastre nu mai au un impact pozitiv asupra cererii interne. În ceea ce privește ratele dobânzilor, nu există estimări care să sugereze că BCE se află deja în punctul în care consecințele negative ale dobânzilor negative depășesc clar consecințele pozitive. Iar majoritatea studiilor sugerează că inflația și creșterea reală au fost semnificativ mai mari decât în ipoteza ​​scenariului contrafactual. Dar situația actuală nu poate dura la infinit. BCE și-a îndeplinit obligațiile, însă politica monetară nu poate rezolva de una singură toate problemele. De exemplu, în ciuda măsurilor excepționale, zona euro înregistrează un excedent masiv al contului curent, ceea ce sugerează că alte politici sunt anormal de restrictive. Șomajul este încă ridicat în zona euro în ansamblu. Și chiar și în acele economii foarte competitive, cu ocupare aproape deplină a muncii, inflația rămâne foarte scăzută, împingând inflația în jos în celelalte țări, pentru a le menține competitive prin costuri. Așadar, pentru a mai elibera BCE de sarcini, sunt esențiale următoarele măsuri: măsuri fiscale în țările cu spațiu necesar pentru manevră; reforme structurale ale tuturor membrilor monedei unice; și o creștere mai consistentă a salariilor în economiile cu ocupare deplină a muncii. Atacurile aduse politicii monetare a BCE sunt greșite. Energia celor care o fac ar fi putea fi mai bine folosită apelând la instituțiile UE, guvernele naționale, parlamentele și partenerii sociali pentru ca aceștia să-și îndeplinească obligațiile. Les Echos: Brexit: cu câteva zile înaintea unui summit crucial, speranța revine Negociatorii și-au intensificat discuțiile în acest weekend. Londra pare gata la reale concesii. Rămâne de văzut dacă un acord este tehnic fezabil și dacă ar putea obține aprobarea Parlamentului britanic. În sfârșit, speranța pe frontul Brexit. După săptămâni de blocaj în timpul cărora tensiunea a devenit palpabilă, au apărut semnale pozitive în ultimele zile: posibilitatea unui acord nu pare exclusă. Semn al importanței acestei schimbări, lira sterlină a crescut, având cea mai puternică creștere în două zile de zece ani. Motivele acestei schimbări de ton? O declarație a prim-ministrului irlandez, Leo Varadkar, care, la finalul unei discuții cu Boris Johnson, joi, a apreciat drept posibil un acord înainte de sfârșitul lunii. O alta, a lui Boris Johnson, vorbind despre “impresia împărtășită că există un drum”. Și decizia celor 27 de ambasadori ai UE, vineri, de a începe o intensificare a discuțiilor între negociatori de-a lungul weekend-ului. O decizie luată în urma unui raport pe care l-a făcut în fața lor Michel Barnier, negociatorul șef al UE. Această intensificare a discuțiilor nu este încă, desigur, “tunelul” atât de așteptat la Bruxelles – acel moment în care s-ar putea face o negociere finală. Dar în mod evident, trebuie examinată fezabilitatea tehnică a unei noi propuneri britanice. Concesii Într-un mod mai curând atipic între-un dosar în care scurgerile către presă au fost nenumărate și uneori contraproductive, cea mai mare reținere se manifestă în aceste ultime zile în ce privește comunicarea. Cum ar putea arăta un eventual acord, în special pe subiectul crucial al Irlandei? Niciun răspuns categoric nu era posibil duminică. Dar în timpul întâlnirii sale cu ambasadorii, Michel Barnier ar fi indicat o schimbare de atitudine a prim-ministrului britanic în legătură cu insula Irlanda. Boris Johnson ar fi acceptat mai întâi să mai renunțe la dreptul de veto pe care propunea să-l dea Irlandei de Nord pentru a decide la intervale regulate în legătură cu viitorul său. Prim-ministrul britanic ar fi înțeles necesitatea de a nu face o frontieră între nordul teritoriului, legat de Marea Britanie, și sud, republica independentă și membră a UE. “Sunday Times” crede că știe că cei răspunzători de chestiunile de securitate din jurul lui Boris Johnson l-ar fi sensibilizat la riscul important pe care l-ar reprezenta o frontieră între cele două teritorii – oricât de “creativă” și suplă ar fi ea – pentru stabilitatea insulei Irlanda.(RADOR) Kathimerini: Von der Leyen va trebui să aştepte Nu este doar viitorul britanicilor nesigur începând cu data de 1 noiembrie. Noua Comisie Europeană, sub conducerea Ursulei von der Leyen, nu va reuşi - foarte probabil - să-şi preia atribuţiile începând cu prima zi a lunii următoare, după respingerea candidaturii franţuzoaicei Sylvie Goulard pentru funcţia de comisar pentru piaţa internă, politică industrială şi de apărare. Complicând şi mai mult componenţa noii Comisii, guvernul României a căzut, ceea ce face să fie neclar în ce măsură Bucureştiul va reuşi să înlocuiască propriul candidat, după ce Rovana Plumb a fost respinsă. Respingerea lui Goulard, fost membru al Parlamentului European, a fost o înfrângere neaşteptată şi umilitoare pentru preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a propus-o, cu toate că ştia că ar fi o candidată vulnerabilă din cauza anchetelor desfăşurate împotriva ei la Bruxelles şi Paris. Macron şi-a utilizat puterea pentru a se asigura că portofoliul crucial al pieţei interne, politicii industriale şi de apărare, care reprezintă priorităţi ale Parisului, va fi obţinut de comisarul francez. Unii dintre cei mai duri critici ai lui Goulard au provenit însă din rândul PPE, familia politică a lui von der Leyen. În acelaşi timp, respingerea lui Goulard este o lovitură şi pentru noua preşedintă a Comisiei Europene, întrucât cele două femei sunt legate de o prietenie strânsă, iar Goulard ar fi putut fi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui von der Leyen la Bruxelles. Macron însuşi, vorbind la un eveniment la Lyon, a refuzat să-şi asume orice răspundere personală pentru această înfrângere. Conform paginii europene a Politico, propusese trei nume ca potenţiali candidaţi, iar von der Leyen a insistat pentru Goulard. Din punctul de vedere al preşedintelui francez, grupurile europarlamentare au trădat-o pe von der Leyen şi şi-au încălcat promisiunea de a o susţine pe Goulard. New York Times: Polonia - scrutin crucial pe care mulţi îl văd drept un test pentru democraţie Timp de trei decenii, Polonia a fost văzută drept un etalon al modului în care o țară putea să realizeze o tranziţie pașnică de la un regim autoritar la o democrație liberală și drept o dovadă că o societate capitalistă permite bărbaților și femeilor să prospere, în timp ce comunismul zdrobește sufletul și anihilează spiritul. Acum, la momentul votului din această duminică, probabil cel mai important vot de la primele alegeri, parțial libere, din 1989, mulți polonezi sunt îngrijoraţi că însăşi soarta democrației este pusă în joc la acest scrutin. În cei patru ani de la venirea la putere, actualul partid de guvernământ Legea și Justiția s-a angajat într-un efort brutal și total de a remodela țara. A realizat o reformă a instanțelor judecătoreşti într-un mod despre care criticii spun că subminează statul de drept, ceea ce a făcut ca Polonia să devină primul membru al Uniunii Europene care se confruntă cu perspectiva pierderii dreptului de vot din tratatul fondator al blocului comunitar. Posturile publice de televiziune și radio au fost transformate în instrumente de propagandă guvernamentală, în timp ce presiunea asupra presei independente a crescut. Iar şefii instituțiilor culturale considerate insuficient de patrioţi au fost condamnați sau îndepărtaţi din funcţie. Totuși, Polonia nu este încă Ungaria, cu atât mai puțin Turcia, niciun alt stat autocratic. Societatea civilă rămâne vie și există încă numeroase voci critice în presa de știri. De aceea, alegerile de duminică sunt urmărite atât de îndeaproape. Așa cum tranziţia de la regimul comunist la democrație a durat ani de zile, distrugerea separaţiei puterilor în stat, esențială pentru funcţionarea democrației, necesită timp, iar destinul Poloniei este departe de a fi pecetluit. Cum a construit Partidul Lege şi Justiţie loialitatea în jurul său Când Partidul Lege şi Justiţie a revenit la putere în 2015, strigătul său de mobilizare a fost simplu: „Polonia să se ridice din statul în genunchi”. Dar la fel de importantă ca promovarea de către partid a unui naționalism agresiv a fost promisiunea că statul va oferi mai multă securitate economică pentru familiile afla..

copyright © 2024 mesagerul.ro