Mesagerul.ro

Financial Times: Larry Summers: ​Covid-19 pare a fi o răspântie a istoriei

 Financial Times: Larry Summers: ​Covid-19 pare a fi o răspântie a istoriei

Criza Covid-19 este al treilea șoc major suferit de sistemul global în secolul 21, după atentatele teroriste din 2001 și criza financiară din 2008. Suspectez că e de departe și cel mai semnificativ dintre ele, scrie Lawrence H. Summers (profesor și fost președinte al Universității Harvard, fost consilier economic șef al președintelui Obama, fost economist șef al Băncii Mondiale) în Financial Times, preluat de Rador. Deși evenimentele anterioare vor figura și ele în manualele de istoriei, atât 9/11 cât și falimentul Lehman Brothers se vor estompa în timp în memoria populară. Din contră, cred eu, criza coronavirusului va continua să fie considerată un eveniment crucial vreme de generații de acum înainte. Viitorii studenți vor învăța despre efectele ei directe și despre întrebările extrem de importante pe care le ridică tot așa cum studenții de azi învață despre asasinarea arhiducelui în 1914, crahul bursier din 1929 ori Conferința de la Munchen din 1938. Aceste evenimente au fost semnificative, însă importanța lor istorică rezidă în definitiv în ceea ce a urmat după ele. Criza actuală este un eveniment global major prin prisma impactului ei. Să luăm perspectiva americană. Aproape cu siguranță vor muri de Covid-19 mai mulți americani decât au murit în toate conflictele militare din ultimii 70 de ani. Unele estimări respectabile afirmă că ar putea muri mai mulți decât în toate războaiele secolului 20. Pierderile de locuri de muncă din primăvara aceasta au survenit într-un ritm considerabil mai rapid decât în oricare alt moment al istoriei, iar numeroase prognoze consideră că șomajul se va menține vreme de doi ani la cote mai ridicate decât maximul atins după Marea Criză. În timp ce scriu aceste rânduri într-un orășel pe care nu l-am mai părăsit de două luni, bănuiesc că nici un eveniment de după războiul civil [american (1861-5) - n.trad.] nu a schimbat viețile atât de multor familii. Acum o lună ar fi fost rezonabil să presupui că decesele, pierderile economice și perturbările sociale vor fi trecătoare. Un lucru care astăzi pare mult mai puțin plauzibil. SUA au făcut tot ce au putut (deși, cu siguranță, nu și tot ce ar fi putut face) pentru a se închide în carantină, deja de două luni acum, și nu au reușit să aducă decesele sub pragul de 1.000 pe zi. Cea mai mare parte a țării începe acum să renunțe la politicile de izolare. Lucruri similare se petrec și într-o mare parte a Europei, iar în țările cu povești de succes, cum sunt Singapore, Coreea de Sud și Germania, au fost depistate noi focare. Acum pare foarte plauzibil că în Occident nu va exista o ameliorare de durată a actualei situații. Oricât de semnificative ar fi aceste evenimente, ceea ce prevestesc ele este chiar mai important, din două puncte de vedere. În primul r..

copyright © 2024 mesagerul.ro