Mesagerul.ro

Financial Times: Trump e doar în parte motivul pentru care puterea Americii slăbeşte

 Financial Times: Trump e doar în parte motivul pentru care puterea Americii slăbeşte

Să uităm pentru o clipă maniera în care Donald Trump i-a vândut pe kurzi în cursul unei admirative convorbiri nocturne cu durul Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, şi decizia lui de a retrage trupele americane, care i-a luat prin surprindere pe consilierii de la Casa Albă, respectiv, bombasticele sale mesaje de pe Twitter care au urmat. Toate astea erau pentru Trump nişte lucruri vechi. Dar să nu permitem ca zgomotul să acopere semnalul. De ani de zile, America încearcă să se retragă din Orientul Mijlociu. Dl Trump nu face decât să meargă pe urmele lui Barack Obama, potrivit Financial Times, citat de Rador. Se obişnuia să se spună că e mai bine ca Marii Britanii să îi fii duşman decât prieten; Marea Britanie a încheiat acorduri cu inamicii săi şi şi-a trădat prietenii. S-ar putea ca şi kurzii să simtă acelaşi lucru în privinţa Statelor Unite. Cu mult timp în urmă, cam prin anul 1975, după ce Washingtonul a retras sprijinul CIA dintr-o revoltă a kurzilor irakieni, Henry Kissinger a spus: "Să-i dăm dracului pe kurzi dacă nu ştiu de glumă". Decizia dlui Trump de a abandona cel mai important aliat al Americii din Siria este nesăbuită - nu doar din cauză că deschide calea unei revigorări a militanţilor ISIS. Dar trădarea lui nu e nici măcar originală. Diferenţa constă numai în faptul că Statele Unite îşi plătesc acum mai scump greşelile. Ale dlui Trump se prezintă sub două forme. Prima constă tocmai în felul în care le comite. Una e să-ţi iei aliaţii prin surprindere, şi alta e să-ţi pui proprii oameni pe picior greşit. Asta creează confuzie şi demoralizează. I-a dat dl Trump undă verde dlui Erdoğan să-i distrugă pe kurzii sirieni? Nimeni dintre cei care se află în serviciul dlui Trump nu ştie asta pentru că el se tot contrazice. Dl Erdoğan este cel care dovedeşte răspunsul la această întrebare. A doua formă este natura greşelilor dlui Trump. Pe măsură ce puterea Americii la nivel mondial slăbeşte, nevoia sa de aliaţi creşte. În 1975, Statele Unite îşi puteau permite nişte războaie păguboase şi un preşedinte escroc. Richard Nixon a fost înlăturat din funcţie. Războiul din Vietnam era cu mult mai costisitor şi mai sângeros decât oricare asemenea implicări ale SUA de până atunci. Astăzi, marja de eroare e mai subţire. Dl Trump urăşte alianţele Americii. Asta le vizează atât pe cele oficiale, precum NATO, cât şi pe cele neoficia..

copyright © 2024 mesagerul.ro