I. Context Conform art. 35 alin.(2) din Legea nr. 165/2013, "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor." Termenul de decădere de 6 luni s-a calculat în mod diferențiat, în funcție de gradul de încărcare al entităților învestite cu soluționarea notificărilor de restituire, acesta expirând cel mai târziu la 30 iunie 2017. După acest moment, jurisprudența a fost în mod covârșitor majoritară în sensul respingerii ca tardive a contestațiilor împotriva refuzului de soluționare al unităților învestite întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001 și/sau Legii nr. 165/2013. Astfel, în mod nesurprinzător, în dosarul nr. 8316/3/2018, având ca obiect legea 10/2001, obligaţia de a face, Tribunalul București a respins cererea de obligare a Municipiului București la soluționarea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 ca tardiv formulată. În apel, Curtea de Apel București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "După apariţia Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, mai subzistă obligaţia entităţii investite conform legii de soluţionare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013?" În mod similar, în dosarul nr. 45709/3/2017, unde în primă instanță Tribunalul București a respins ca tardivă cererea de obligare a Municipiului București la soluționarea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea de Apel București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.165/2013 se aplică numai acţiunii directe privind soluţionarea pe fond a notificărilor/cererilor de restituire/cererilor de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, fiind de strictă interpretare şi aplicare sau se aplică şi în privinţa acţiunilor prin care se solicită obligarea la soluţionarea notificărilor / cererilor, de către entităţile învestite cu soluţionarea lor?" II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție În şedinţa din 14 octombrie 2019, prin decizia nr. 45/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a admis sesizarea formulată privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a hotărât că: în interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, stabilește următoarele: Termenul de 6 luni nu se aplică cererilor formulate împotriva refuzului entităţilor învestite de lege de soluţionare a notificării, altele decât cele prevăzute de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 1..