BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Fostul șef al Transelectrica a fost condamnat la 2 ani și opt luni cu suspendare. El și-a falsificat diploma de studii

 Fostul șef al Transelectrica a fost condamnat la 2 ani și opt luni cu suspendare. El și-a falsificat diploma de studii

Fostul şef al Transelectrica Marius Dănuţ Caraşol a fost condamnat, luni, de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, potrivit Mediafax. Dănuţ Caraşol este acuzat că a folosit documente false care atestau studiile necesare pentru angajarea în companie. Decizia nu este definitivă. Fostul preşedinte al Transelectrica a fost trimis în judecată sub acuzaţia de uz de fals în luna decembrie a anului trecut. El a fost acuzat că a utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieșea că a urmat cursurile Universității Politehnica București, Facultatea de inginerie electrică, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entități economice. Procurorii au propus instanței de judecată menținerea arestului preventiv, precum și menținerea sechestrului asigurator instituit asupra a două imobile și a unui cont bancar. Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Sectorului 1. Fostul șef al Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost arestat preventiv în 19 noiembrie. Marius Dănuț Carașol, șeful Directoratului Transelectrica, și-a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, după ce a terminat în 2005 Facultatea de Electrotehnică, în cadrul Universității Politehnica București. Însă, diploma ar fi falsă, a scris în septembrie HotNews.ro, citând surse din Transelectrica. Și surse din Ministerul Educației au confirmat pentru HotNews că diploma lui Marius Dănuț Carașol este falsă, pentru că nu corespunde standardelor diplomelor emise de Ministerul Educației. Nici formatul tipizat nu corespunde, dar nici numărul care este înscris pe diplomă nu corespunde, pentru că este mai mare decât numărul de diplome emise în acel an pentru Universitatea Politehnica. Carașol ar fi urmat cursurile universității, a ..

copyright © 2024 mesagerul.ro