Mesagerul.ro

FOTO Înainte și după: Cât de schimbat este fotbalul în perioada Covid-19

 FOTO Înainte și după: Cât de schimbat este fotbalul în perioada Covid-19

​Bundesliga a făcut primul pas, iar după o pauză de două luni a revenit fotbalul la televizor. Multe dintre lucurile pe care le știam și le vedeam în timpul unei transmisiuni s-au schimbat, sportul rege prezentându-se în aceste zile varianta de siguranță din timpul Covid-19. Imaginile zilei vin din Germania, acolo unde nici interviurile nu mai sunt ce au fost odată. Sâmbătă a fost zi de meciuri (cât de frumos sună), dar imaginile care au captat atenția în primul rând nu au avut neapărat legătură cu fazele de pe teren. Tribune goale, bancă..

copyright © 2024 mesagerul.ro