Mesagerul.ro

FOTO Una dintre cele mai sexy sportive din lume este din România

 FOTO Una dintre cele mai sexy sportive din lume este din România

A cucerit de două ori titlul european alături de naționala României, dar vrea să câștige și mai multe medalii. În prezent, se află pe locul 26 în lume și va reprezenta tricolorul la JO de la Tokyo din vara anului viitor. Nu este doar talentantă, dar și foarte frumoasă. Bernadette Szocs este un nume important în tenisul de masă. Ambițioasă din cale afară, sportiva născută la Târgu Mureș pe 5 martie 1995 este dublă campioană europeană alături de naționala României (în 2017 și 2019) - și de 3 ori vicecampioană europeană. Cel mai bun loc ocupat în ierarhia mondială a fost 14, în august 2019. Are 1.59 metri și 48 de kilograme, iar dacă nu ar fi făcut sport i-ar fi plăcut să lucreze în industria de beauty și să apară în reclame. Când era mică, i se spunea Maria Sharapova a tenisului de masă. "Medaliile și trofeele sunt mândria mea, am muncit mult pentru ele. Recunosc, nu mai știu unde să le pun, dar nu vreau să mă opresc. Pentru asta muncesc atât de mult" - Bernadette Szocs. Cum arată Bernadette Cynthia Szocs: Sursa foto: contul oficial de Instagram al sportivei View this post on Instagram Elegance is not being noticed , it’s about being remembered ! ................................ #elegance #dress #dresses #style #fashion #fashionstyle #shooting #photography #yellow #beyourself #beyou #behappy #enjoy #enjoylife #enjoythelittlethings #enjoythemoment #blonde #stunning #iloveshootin..

copyright © 2024 mesagerul.ro