Mesagerul.ro

Fotografie și antropologie. Intersecții

 Fotografie și antropologie. Intersecții

Povestea intersecției dintre fotografie și antropologie începe undeva mai departe în trecut, chiar dinaintea genezei celor două domenii, odată cu folosirea desenului pentru a ilustra populațiile native întâlnite în călătoriile colonizatorilor de secol XVI. La momentul apariției sale, fotografia a fost văzută drept o prelungire a desenului – acel pencil of Nature despre care vorbește Henry Fox Talbot la mijlocul secolului al XIX-lea, considerând lumina drept agentul principal în crearea unei imagini 1. Până la descoperirea tehnicilor fotografice, creionul și pensula au funcționat ca mijloace de înregistrare a realității, acesta fiind și cazul guvernatorului britanic John White 2 (1540?-1593?), care a ilustrat populațiile Algonquian din Lumea Nouă. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, participanți ai expedițiilor Cook în Pacific au realizat desene și picturi remarcabile, printre aceștia regăsindu-se artistul Sydney Parkinson, care a ilustrat nativi ai triburilor Maori 3. Reprezentări ale populației din tribul Secotan, Carolina de Nord. Ilustrații în acuarelă de John White, 1585 4 Ulterior, când etnografii au înlocuit creionul cu aparatul de fotografiat, s-a produs o transformare în ceea ce privește desenul etnografic – creionul a fost „dat mai departe” nativului, pentru a contura the native’s point of view, iar desenul nativ a fost folosit ca metodă de cercetare. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul lui Tupaia, un polinezian care a luat parte la expedițiile Cook, fiind unul dintre primii care au creat acest tip de desen. Nativ Maori și Joseph Banks schimbând o langustă pe o bucată de material. Ilustrație de Tupaia, 1769 Există o „istorie paralelă” a fotografiei și antropologiei, domenii care își au originea în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La începutul antropologiei, aparatele de înregistrare vizuală serveau drept unelte esențiale ale cercetării, contribuind la stabilirea antropologiei ca știință. Prin înregistrare, diversele realități socio-culturale desfășurate pe „meleaguri îndepărtate” erau colectate pe teren, putând fi aduse „acasă”, pentru a servi analizei etnologice. Fotografia era considerată ca „deținătoare de Adevăr”, de „evidență” a Celuilalt, în ciuda multiplelor puneri în scenă și a retușurilor practicate de către fotografii vremii (printre aceștia numărându-se și Edward Curtis, un reprezen..

copyright © 2024 mesagerul.ro