Mesagerul.ro

 Gabriela Zoană, cea care a înlocuit-o pe Dăncilă în Parlamentului European, a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției

Gabriela Zoană, cea care a înlocuit-o pe Dăncilă în Parlamentului European, a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției

Fostu eurodeputat PSD Gabriela Zoană a fost numită, printr-o decizie a Vioricăi Dăncilă, în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, potrivit unei decizii a premierului interimar, publicată în Monitorul Oficial, informează Mediafax.
Fostu eurodeputat PSD Gabriela Zoană a fost numită, printr-o decizie a Vioricăi Dăncilă, în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, potrivit unei decizii a premierului interimar, publicată în Monitorul Oficial, informează Mediafax. „În temeiul art. 29 și al art. 31 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrastiv, cu completările ulterioare, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Maria Gabriela Zoană se numește în funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial. Gabriela Zoană a fost eurodeputat PSD în a opta legislatură a Parlamentului European. Ea a preluat mandatul de europarlamentar în februarie 2018, luându-i locul Vioricăi Dăncilă, care a fost numită la acel moment în funcția de prim-ministru. Zoană a candidat și la alegerile europarlamentare din 26 mai, pe locul al 12-lea pe listele PSD, însă nu a fost aleasă pentru un nou mandat.

copyright © 2020 mesagerul.ro