BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Gaura neagră "care nu ar trebui să existe" chiar nu există. Cercetătorii chinezi au greșit calculele

 Gaura neagră care nu ar trebui să existe chiar nu există. Cercetătorii chinezi au greșit calculele

În urmă cu două săptămâni o echipă de astronomi a publicat un studiu în jurnalul Nature în care susţineau că au identificat o gaură neagră de masă stelară "imposibil" de masivă, nu foarte departe de Soare, în Calea Lactee. Dacă ar fi avut dreptate, descoperirea lor ar fi trebuit să modifice teoriile existente despre modul şi locul în care se pot forma găuri negre atât de masive. Însă concluziile lor se bazează pe o eroare de calcul, conform unui material publicat vineri de Live Science, preluat de Agerpres. La sfârşitul lunii noiembrie, o echipă de cercetători chinezi anunţa descoperirea unei găuri negre de masă stelară, aflată "relativ aproape" la aproximativ 15.000 de ani lumină de Soare, într-un sistem stelar binar denumit LB-1. Neobişnuit era faptul că această gaură neagă ar fi de peste două ori mai masivă decât credeau oamenii de ştiinţă că ar fi posibil pentru o gaură neagră de acest tip. Conform studiului iniţial, această gaură neagră este de 70 de ori mai masivă decât Soarele, iar teoretic, masa unei găuri negr..

copyright © 2024 mesagerul.ro