Mesagerul.ro

 Generalul Daniel Petrescu a fost învestit în funcția de șef al Statului Major al Apărării

Generalul Daniel Petrescu a fost învestit în funcția de șef al Statului Major al Apărării

General-locotenentul cu trei stele Luca Daniel Petrescu a fost învestit, duminică, în funcția de șef al Statului Major al Apărării, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, care i-a înmânat noului șef al Armatei drapelul de luptă.
General-locotenentul cu trei stele Luca Daniel Petrescu a fost învestit, duminică, în funcția de șef al Statului Major al Apărării, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, care i-a înmânat noului șef al Armatei drapelul de luptă. Președintele Klaus Iohannis i-a înmânat noului șef al Statului Major al Armatei, general-locotenent cu trei stele Luca Daniel Petrescu, Drapelul de luptă, scrie Mediafax. „Domnule general-locotenent Petrescu, preluați, astăzi, mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, instituție care exercită rolul de conducere a Armatei României, și vă revine responsabilitatea de a continua să asigurați starea de pregătire a armatei pentru îndeplinirea tuturor misiunilor sale de apărare a țării. Viziunea strategică prospectivă este esențială pentru a avea o structură de forțe capabilă să îndeplinească întreaga gamă de misiuni prevăzute de Strategia Națională de Apărare a Țării și de Strategia Militară a României şi în concordanță cu angajamentele asumate de România în cadrul NATO. Subliniez faptul că trebuie să acționați cu multă hotărâre, astfel încât să fie angajate resursele financiare la termenele şi în parametrii planificați”, a spus președintele Klaus Iohannis. Acesta i-a spus generalului Petrescu faptul că procentul de 2% din PIB alocat Apărării trebuie să asigure o mai bună instruire pentru toate structurile armatei, precum și condițiile necesare derulării unor exerciții complexe, în concordanță cu realitatea mediului strategic de securitate. „Totodată, este necesar să acordați atenție condițiilor de muncă şi de trai ale militarilor, cei care-şi dedică viața slujirii României sub faldurile tricolorului nostru. Îmi exprim convingerea, domnule general-locotenent Petrescu, că veți acționa, în noua dumneavoastră calitate, pentru aprofundarea procesului de modernizare, dezvoltare şi consolidare a Armatei României, pentru a genera un plus de valoare în îndeplinirea tuturor misiunilor şi sarcinilor. Vă felicit pentru numirea în această funcţie de mare răspundere şi vă doresc mult succes în activitate”, a mai spus președinte Iohannis. Șeful statului i-a mulțumit pentru activitatea sa fostului șef al Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, cel care a devenit ministru al Apărării Naționale. Klaus Iohannis: Noul șef al Armatei - generalul Daniel PetrescuCine este generalul-locotenent Daniel Petrescu, avizat de CSAT ca şef al Statului Major al Apărării

copyright © 2020 mesagerul.ro