Mesagerul.ro

ÎCCJ: Condamnarea primită de Viorel Hrebenciuc pentru retrocedări ilegale de păduri, anulată; dosarul se va rejudeca de la zero

 ÎCCJ: Condamnarea primită de Viorel Hrebenciuc pentru retrocedări ilegale de păduri, anulată; dosarul se va rejudeca de la zero

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni, definitiv, ca dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt acuzaţi foştii deputaţi Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, dar şi fostul ministru Tudor Chiuariu să se rejudece de la zero, procesul urmând să se desfăşoare la Curtea de Apel Braşov, informează Agerpres. Instanţa supremă a respins o cerere a Parchetului General de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale de rejudecare a dosarelor de corupţie. Pe de altă parte, judecătorii au admis apelurile formulate de Ministerul Finanţelor, dar şi de mai mulţi inculpaţi, fiind desfiinţată sentinţa dată în mai 2018, iar dosarul a fost trimis spre rejudecare. "În temeiul art. 421 alin. 1 pct.2 lit. b) din Codul de procedură penală admite apelurile formulate de apelantele părţi civile statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Suciu Alina şi de apelanţii inculpaţi Adam Ioan, Bengescu Dan Costin, Bularca (fostă Adam) Anca Roxana, Hrebenciuc Andrei, Hrebenciuc Viorel, Iacob Sorin Ion, Kadas Iosif, Mătăsel Ioan, Ordog Lorand Andras, Sturza (fostă Zaharia) Gabriela Rodica şi Sturdza Paltin Gheorghe împotriva sentinţei penale nr.286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr.278/1/2015, privind şi pe intimaţii inculpaţi Călugăr Daniel Constantin, Chiuariu Tudor Alexandru, Crăciunescu Adam şi Varga Ioan Gheorghe. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza Curţii de Apel Braşov", se arată în hotărârea instanţei. Decizia ÎCCJ este definitivă. Practic, prin această decizie a fost desfiinţată sentinţa din mai 2018, prin care Viorel Hrebenciuc primise 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, Ioan Adam - 2 ani de închisoare cu executare, iar fiul lui Viorel Hrebenciuc primise 2 ani cu suspendare. De asemenea, au fost anulate condamnările primite de: Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) - 2 ani de închisoare cu suspendare; Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) - 3 ani de închisoare cu executare, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) - 3 ani de închisoare cu executare. Prin hotărârea dată de Instanţa supremă au fost anulate şi deciziile de achitare de care beneficiaseră fostul ministru Tudor Chiuariu şi Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva). Secția de anchetare a magistraților a retras apelul făcut de DNA în dosarul de corupție al lui Viorel HrebenciucParchetul General se opune cererii secției speciale de retragere a apelului în dosarul lui Hrebenciuc: ”Decizia şefului SIIJ a fost una intempestivă”Instanța Supremă a admis solicitarea Secției speciale de retragere a apelului în dosarul de corupție al lui Hrebenciuc Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015 şi Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată. Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului. Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său. Procurorii susţin că, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care făcea parte şi Lorand Andras Ordog, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situată pe raza judeţului Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Anterior, în luna iunie 2010, judecătorul Lorand Andras Ordog a primit de la Ioan Adam suma de 10.000 de euro, pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Sturdza. Banii au fost primiţi chiar &ic..

copyright © 2024 mesagerul.ro