BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

În ce condiții beneficiază un importator de taxe vamale preferențiale sau zero?

 În ce condiții beneficiază un importator de taxe vamale preferențiale sau zero?

​​Companiile din Uniunea Europeană, inclusiv România, vor putea aplica un regim tarifar preferențial în comerțul bilateral cu încă cinci țări în viitorul apropiat. În prezent, UE are încheiate acorduri de liber schimb cu peste o sută de țari și teritorii speciale. Anul trecut au intrat în vigoare acordurile cu Japonia și Singapore, urmând ca în 2020 să fie ratificate acordurile cu Vietnam și țările membre Mercosur, respectiv Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Care sunt criteriile în funcție de care se acordă facilitățile? În comerțul internațional, unul din cele mai importante aspecte este legat de originea bunurilor. Originea preferențială este conferită mărfurilor importate dintr-o țară atunci când sunt obținute integral sau sunt prelucrate substanțial în acea țară, parte a unui acord de comerț preferențial. În acest caz, mărfurile importate pot beneficia de taxe vamale reduse sau pot fi importate fără taxe vamale. Criteriile pe care mărfurile respective trebuie să le îndeplinească, pentru a beneficia de taxe vamale reduse, sunt specificate în protocolul privind regulile de origine aplicabil fiecărui acord în parte. Dincolo de acordurile bilaterale în vigoare, pentru a uniformiza legislația, UE a încheiat Convenția Regională cu privire la regulile de origine preferențială pan-euro- mediteraneene cu peste 20 de țări. În prezent, tot mai multe țări care au acorduri bilaterale cu UE preiau regulile de origine din această convenție în acordurile semnate cu alți parteneri bilaterali, pentru a putea beneficia de cumularea diagonală a originii. Cel mai recent caz este reprezentat de acordul încheiat de Ucraina cu Georgia (ambele țări având acord de liber schimb cu UE). În practică, acest lucru înseamnă că producătorii ucraineni vor putea importa materii prime și componente din Georgia pe care, după prelucrarea în Ucraina, le vor putea exporta, de exemplu, în România, cu certificat de origine ucrainean beneficiind de taxe vamale zero sau reduse. Cum facem dovada originii preferențiale? Cea mai importantă particularitate a regulilor de origine preferențială este dovada originii bunurilor. De obicei, importatorul va solicita tratamentul preferențial la import (taxe zero sau reduse) pe baza unui certificat sau a unei declarații de origine a exportatorului. De exemplu, &icir..

copyright © 2024 mesagerul.ro