Mesagerul.ro

Instanța amână din nou pronunțarea în cazul cererii de arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu

 Instanța amână din nou pronunțarea în cazul cererii de arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu

Magistraţii Tribunalului Municipiului Bucureşti au amânat din nou marți pronunțarea unei decizii în cazul cererii procurorilor de arestare preventivă a lui Mario Iorgulescu, acuzat de omor și conducerea unui vehicul în timp ce se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În septembrie, Mario Iorgulescu, băut fiind și sub influența drogurilor, a provocat un accident rutier în care și-a pierdut viața un tânăr de 24 de ani. Inițial, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor pe 17 februarie, însă aceștia au amânat luarea unei decizii până marți. În cursul zilei de marți, judecătorii au anunțat că amâna pronunțarea unei măsuri până joi, potrivit Mediafax.În 17 februarie, procurorii au sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a lui Mario Iorgulescu, pentru infracțiunile de omor și "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe". La acest moment Gino Iorgulescu este spitalizat la o clinică din Italia. Potrivit procurorilor, prin ordonanța din 23 ianuarie 2020, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, în infracțiunile de omor și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și a fost emis un nou ordin european de anchetă, vizând audierea lui Mario Iorgulescu, cu aducerea prealabilă la cunoștință atât a calității de inculpat, cât și a schimbării încadrării juridice, activitate adusă la îndeplinire de autoritățile judiciare italiene la data de 12 februarie. Procurorii spun că la momentul producerii accidentului din 8 septembrie 2019 Mario Iorgulescu, care conducea un autoturism Aston Martin, era băut, având o alcoolemie de 1,96 g/l și consumase cocaină. Mario Iorgulescu se îndrepta spre un club din Parcul Herăstrău și a pătruns pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 de kilometri la oră, în intersecția dintre Șoseaua Chitilei și strada. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de kilometri la oră în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu vit..

copyright © 2024 mesagerul.ro