Mesagerul.ro

Interviu cu istoricul Thierry Wolton. "Țăranii au fost cele mai mari victime și cei care au opus cea mai mare rezistență comunismului. Îmi scot pălăria în fața lor."

 Interviu cu istoricul Thierry Wolton. Țăranii au fost cele mai mari victime și cei care au opus cea mai mare rezistență comunismului. Îmi scot pălăria în fața lor.

Comunismul a creat un infern cu dimensiuni colosale, și-a schingiuit victimele în moduri inimaginabile și a ucis sute de milioane de oameni. A instaurat ura și frica în societate și a programat perioade de foamete în care au murit zeci de milioane de țărani. Nu există nici o reușită autentică în comunism, economică, socială, tehnologică, totul a fost o farsă oribilă. Impunătorul volum doi al Istoriei Mondiale a Comunismului al lui Thierry Wolton este dedicat victimelor comunismului. Sunt cuprinse în acest volum mii de relatări despre crime în masă, despre torturi menite să distrugă orice e uman în om, experimente criminale în lagarele și spitalele comuniste. Iar victima cea mai mare a comunsimului a fost țărănimea. Cumpara volumul cu autograful autorului Cred că oricine a întâlnit prin Occident, pe stradă, tineri împărțind manifeste comuniste, ziare ale partidelor comuniste. Pot înțelege idealismul lor și ideea lor de societate egalitară, dar ceea ce nu pot înțelege este ignorarea istoriei comunismului. Nu a existat vreo aplicare a marxist-leninismului fară crime în masă. Aș vrea să vă întreb cum se produce în mintea unor oameni această ruptură între ideologie și realitate, în ziua de azi? Dacă vreți să credeți în comunism sunteți obligați să-l separați de realitatea lui. Dacă amestecați realitatea comunismului cu credința în comunism, s-a terminat, nu mai puteți crede în comunism, egalitarism pentru că dovezile realității sunt teribile. Deci este vital pentru cei care vor să continue să creadă în comunism să nu se aplece asupra realităților comunismului. De altfel, există o nouă școală care crește și capătă putere acum și care spune că ceea ce a însemnat comunismul în secolul XX nu este comunismul adevărat. E altceva. Comunismul adevărat încă nu a fost a fost făcut. E o aberație totală. Nu se poate nega realitatea din țări atât de diferite. Comunismul a dat aceleași rezultate peste tot. Cu cât avansăm în timp, cu atât istoria a ceea ce s-a întâmplat va fi mai bine cunoscută, chiar dacă acum nu se întâmplă așa. Istoria pana la urmă va învinge această ideologie. Vorbiți în cartea această, abia apărută, ”Negaționismul de stânga”, un filosof francez, Alain Badiou, care vorbește de comunism ca fiind o idee platonică… Nu se înșeală, aș spune chiar că are dreptate, în sensul că strămoșul comunismului este Platon, nu în sens marxist-leninist, ci în sensul de utopie. Ce voia Platon? El a vrut că creeze republica lui, în care toți oamenii sunt egali și care era condusă de un fel de elită luminată. Ce a spus comunismul marxist-leninist, sub impulsul lui Lenin? Lumea să fie condusă de un grup de intelectuali care să o ducă spre fericire. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care intelectualii au aderat la comunism, pentru că pentru prima dată, s-a spus clar că există un rol pe care intelectualii trebuiau să-l joace, acela de a ghida poporul. Bineînțeles, era vorba de intelectualii revoluționari, nu orice fel de intelectuali. Și asta a început cu Lenin, cu cartea sa, Ce-i de făcut?, în care spune că trebuie construit un partid revoluționar care va face revoluția în numele proletariatului și va instaura dictatura proletariatului în numele proletariatului. Acest mic grup de revoluționari va deveni un conducător al proletariatului, în numele proletariatului. Este visul absolut al intelectualilor de a fi în frunte pentru că sunt mai inteligenți, mai luminați. Dar această idee exista deja la Platon, nu sub forma revoluționară a partidului comunist, ci sub forma unei elite, ghid al poporului, deci există o legătură între comunism și platonism din punctul acesta de vedere. Cumpara volumul cu autograful autorului Acest al doilea volum al Istoriei mondiale a comunismului întărește percepția care se regăsește și în primul volum, că a existat un fel de universalitate a modelului comunist. Toate regimurile comuniste au avut puncte comune, o evoluție destul de asemănătoare. Unul dintre aceste puncte comune despre care se discută cel mai mult în această carte este teroarea. Cum de apare teroarea în toate regimurile comuniste? N-a existat niciun regim comunist lipsit de această etapă a terorii. Teroarea este o necesitate absolută pentru comunism, așa cum a fost el conceput de Lenin. O să revin la ceea ce spuneam. Să plecăm de la principiul că Revoluția trebuie făcută de un partid revoluționar profesionist, de un grup de intelectuali mic-burghezi. Atunci când ei preiau puterea, oricum ar fi, prin puci în 1917, război național în China, război anti-colonial în Vietnam, în diferite forme, întotdeauna e vorba de un grup mic care preia puterea, cu ideologia sa. Ideologia va fi pusă în practică în țara respectivă, deci nu ideologia este cea care se adaptează realității țării, ci realitatea este cea care trebuie să se adapteze ideologiei comuniste. Ideologia este acolo, este calea de urmat, deci realitatea trebuie strânsă cu ușa ca să intre pe calea aceastei ideologii. Nu toată lumea intră în această cale, așa că toți cei care nu se încadrează sunt dați la o parte. De asta a fost la fel peste tot. In toate situațiile statul-partid, partidul-stat, cel care reprezintă puterea în toate regimurile comuniste, a dus un război civil permanent împotriva propriului popor. Iar acest lucru este o excepție absolută în istorie, pentru că nu există în istorie niciun stat care să fi dus un război civil împotriva propriului popor la acest nivel. Teroarea e o necesitate, dacă vrei să pliezi realitatea pe această ideologie. Modul acesta de funcționare, care i se datorează lui Lenin, principalul responsabil, explică faptul că au existat atâția morți sub comunism. Subtitlul volumului acestuia este: Când moare corul. Este o trimitere către tragedia grecească? Da, bineînțeles, este o trimitere la tragedia greacă, dar este și o frază a lui Joseph Brodsky, poet rus care a primit Premiul Nobel pentru literatură. În discursul său, când a primit Premiul Nobel, a spus această frază absolut magnifică, extraordinar de emoționantă: adevărata tragedie nu este când moare eroul, ci atunci când moare corul. In franceză cœur este cuvântul și pentru inimă și pentru cor, deci când moare nu inima, ci când moare corul. M-am gândit ce titlu extraordinar ar fi acesta, când moare corul. Și asa s-a întâmplat în comunism, poporul a murit. Faceți o distincție între teroarea în masă și teroarea selectivă. Cum funcționează ea? Unul dintre motivele pentru care comunismul a fost atât de ucigaș, dincolo de tot ceea ce am spus până acum, este că – și aceasta este responsabilitatea lui Marx – Marx a spus o propoziție criminogenă. Nu știa că va deveni criminogenă, dar din cauza acestei idei au apărut atâția morți. El a spus: lupta de clasă este motorul istoriei. Este un fel de dicton al lui Marx. A doua parte a propoziției este cea mai importantă, cuvântul motor al istoriei. Deci, ca să avansezi în istorie trebuie să faci lupta de clasă. Conducătorii revoluționari, acei intelectuali mic-burghezi care au luat puterea și care s-au hotârât să treacă prin socialism pentru a ajunge până la comunism au produs lupta de clasă, astfel încât să poată avansa în istorie, să fie motorul istoriei. În același timp cu teroarea de masă, necesară pentru a-i băga pe toți – poporul și realitatea – pe acea cale ideologică de care vorbeam mai devreme, apare teroarea selectivă. Anume, ideea de a îți alege inamicii, pentru a alimenta acest motor al istoriei. Într-o zi vor fi țăranii, în altă zi clerul, apoi intelectualii, apoi muncitorii, însuși membrii partidului, pentru că și ei devin inamici de clasă. Este o particularitate incredibilă a regimului comunist ce vine odată cu războiul civil permanent. Ceea ce alimentează acest război civil este eliminarea claselor sociale în funcție de o geometrie variabilă. Într-o zi nu ești inamic, dar ziua următoare poți deveni. E o teroare incredibilă, nu știi niciodată când devii inamicul, pentru că partidul decide. Nu există un inamic care să fie definit din start. Toată lumea este un inamic potențial. E o mare diferență față de nazism, un alt sistem totalitar al sec. XX-lea. Este și o diferență de practică. În nazism inamicul e desemnat, popoarele inferioare, sub-popoarele, în special evreii. Odată ce v-ați hotărât că există poporul ales, poporul german și există sub-popoarele. Clasificarea e clară. Știți la ce să vă așteptați. Dacă nu aparțineți poporului ales, aparțineți sub-poporului, deci veți fi lichidați. Dar în comunism nu se știe ce va alege partidul drept inamic de clasă. Apare ceva infernal, o teroare generalizată, pentru că toată lumea poate să cadă în această gaură, să ajungă la deportare, o teroare selectivă, aleasă în funcție de interesele partidului la un moment dat. Există în regimurile comuniste o instrumentalizare a indivizilor umani. Totdeauna sunt considerați un fel de lucruri. Se fac experimente de tot felul pe ființele umane, li se dau halucinogene, plante sălbatice care să înlocuiască plantele hrănitoare, sunt supuși la tot felul de procese elaborate de înfometare. Într-un fel, lucrul acesta se petrece de o manieră mult mai largă decât în nazism. Cum justificau ei această instrumentalizare a ființei umane? În afară de exemplele pe care le-ați dat, să nu uităm că există și astăzi, la ora la care vorbim, un trafic de organe, în China. Pentru că în China, au capacitatea de a alege condamnații la moarte în funcție de organele care pot fi folosite. Înainte de a condamna persoana, se fac teste biologice pentru a vedea dacă organele sale vor fi compatibile cu cineva care trebuie să le primească. Chinezii neagă acest lucru., dar există dovezi. De ce au făcut acele experimente de care vorbeați? Este destul de simplu de înțeles. Dacă în funcție de lupta de clasă există un inamic, acest inamic nu are drept de viață. Aveți drept de viață și de moarte asupra lui. Nu este inamicul vostru, este inamicul umanității. Programul comunismului este de a conduce umanitatea spre fericire. Dacă ești inamicul acestui program, ești inamicul umanității. Comunismul reușește să facă din inamicul său, ceva care nu va mai fi situat printre ființele umane. De altfel, în sistemul represiv, oricare ar fi fost el, în toate țările comuniste, după ce erai arestat – și știai că te așteaptă fie deportarea, fie gulagul, fie lichidarea directă – în perioada imediat următoare arestării, prizonierul, viitorul condamnat, era pus în niște condiții care îl transformau într-un animal hăituit. El nu știa de ce este închis, de ce i se întâmplă ce i se întâmplă. Se reducea în el tot ce era omenesc. Această animalizare a inamicului de clasă este un proces dublu. În primul rând, slăbește apărarea condamnatului, dar, în același timp, și asta e cel mai important, îi dă o conștiință limpede, curată călăului – pentru că cine condamnă o ființă omenească nu mai poate să-și păstreze conștiința limpede. Dar dacă îl consideri pe inamic un animal, atunci poți să-l lichidezi mult mai ușor. Cei care au împins acest raționament la maximum au fost cei din ultima țară comunistă, unde a fost comunism pur, în Cambodgia, khmerii roșii. Dintre oamenii care au fost închiși în închisoarea care se numea S21 au supraviețuit doar șapte. Șapte din 12 000 de prizonieri… În arhivele acestei închisori speciale, care a fost o închisoare de exterminare, pentru că au murit toți în afara cel..

copyright © 2024 mesagerul.ro