Mesagerul.ro

INTERVIU. De ce ard pădurile din Australia? Profesor român din Sydney: "Nici aborigenii nu lăsau natura să-și facă de cap, pentru că nu mai aveau unde trăi"

 INTERVIU. De ce ard pădurile din Australia? Profesor român din Sydney: Nici aborigenii nu lăsau natura să-și facă de cap, pentru că nu mai aveau unde trăi

​Incendiile catastrofale din Australia reprezintă unul dintre marile subiecte ale planetei în acest moment. Cel puțin 21 de oameni și jumătate de miliard de animale au murit în aceste focuri care s-au extins pe mai mult de cinci milioane de hectare. Prin comparație, incendiile din 2018 din California, la fel de mediatizate, au afectat doar 766 de mii de hectare. Am vrut să văd care este atmosfera în acest moment din Australia și am stat de vorbă cu un român stabilit de 30 de ani în această țară. Este vorba despre Daniel Ioniță, în vârstă de 60 de ani, lector la Universitatea Tehnologică din Sydney. Daniel Ioniță este și autorul unei antologii de poezie românească „400 Years of Romanian Poetry”, realizată în română și engleză. Cu ce anume vă ocupați în Australia? Sunt lector la Universitatea Tehnologică din Sidney în domeniul organizării și îmbunățirii proceselor de organizație. Predau de 20 de ani și am și o consultanță în acest domeniu. Fac consultanță de business. Acum în contextul incendiilor catastrofale din ultimele luni, se vorbește din nou în toată lumea despre efectele încălzirii globale. Care este atmosferă în Australia? Ce părere aveți? Eu sunt un adept al conceptului încălzirii globale, cred în dovezile științifice care arată că, atât atmosfera, cât și apa oceanelor s-au încălzit. Nu sunt un negaționist din acest punct de vedere. Iar politic anul trecut, la alegeri, am votat pentru verzi la Senat, e clar că mă interesează problemele de mediu. Unii spun că nu suntem la primul incendiu de păduri care are loc în Australia, că au mai fost și în alți ani, chiar premierul Scott Morrison a zis ceva de genul acesta. Care este adevărul? Așa este, nu e nici pe departe prima dată când se întâmplă, se întâmplă aproape în fiecare an. Australia este un continent cald, iar în mare parte are climă tropicală pe coastă, iar în interiorul țării este climă deșertică. De aceea incendiile sunt obișnuite. Dar în ceea ce privește intensitatea și întinderea incendiilor de acum, acest lucru nu s-a mai întâmplat din 1939. Și presupun că acuzații la adresa guvernului, inclusiv politice, au fost de fiecare dată. Cum se întâmplă și acum. În acest moment, avem de-a face cu un guvern de centru, puțin spre dreapta. Este clar că guvernul de acum condus de Scott Morrison este la granița dintre acceptare și negare a schimbărilor climatice. Pur și simplu nu vrea să se angajeze în această discuție. Din acest punct de vedere, conceptual, vocile care-i critică acum au dreptate să-i critice. Vorbesc aici strict de atitudinea guvernului australian. Pe de altă parte, semnul de întrebare este următorul: în ce măsură este de vină încălzirea globală în sine față de ce se întâmplă acum în Australia: 130 de focuri, jumătate nu sunt controlate, cel puțin 21 de oameni au murit deja, sute de locuințe au fost distruse. În ce măsură deci este numai încălzirea globală de vină sau sunt și alți factori? „Nici aborigenii nu lăsau natura să-și facă de cap pentru că nu mai aveau unde trăi” În dezbaterea din Australia în direcție se duce răspunsul la această întrebare? Discuția este polarizată în Australia și în restul lumii. Pe de o parte, avem criticii guvernului care spun că guvernul trebuie să accepte realitatea încălzirii globale și să acționeze din acest punct de vedere. Pe de altă parte, există opiniile oamenilor care trăiesc de zeci de ani în acele locuri afectate de foc, cum ar fi fermierii, locuitorii din micile orașe și din satele afectate și, în special, brigăzile de pompieri voluntari care acționează în acele locuri și care au de-a face an de an cu aceste incendii. Din punctul lor de vedere, mare parte din cauză o reprezintă modul în care, acum 20-30 de ani în urmă, toate guvernele din Australia (atât cele locale, cât și cel federativ) au decis să ia măsuri pentru ocrotirea parcurilor naționale și a mediului. Australia are cea mai mare suprafață din lume, ca procent de parcuri naționale din suprafața țării. Transformarea pădurilor în parcuri naționale a fost văzută de specialiști, birocrați și de verzi, partidul pentru care eu am votat, să ne înțelegem, ca fiind măsuri bune. E vorba, printre altele, de interzicerea în majoritatea parcurilor naționale a accesului autoturismelor 4X4, închiderea multora dintre potecile și drumurile neasfaltate. Pe acele drumuri puteau să intre anual și pompierii locali care curățau și care făceau arderi preventive. Aici trebuie să adaug o notă tehnică: de mii de ani, aborigenii foloseau această metodă a arderii preventive. De ce? Australia este în mare măsură acoperită cu eucalipt care are un lemn de esență tare, iar frunzele acestuia conțin uleiuri volatile, ce ard extrem de ușor. Frunzele de eucalipt rămân uscate, se adună an de an și se transformă într-un fel de combustibil care, atunci când ajunge focul la ele, pornesc și ard cu o putere extraordinară. Timp de mii de ani, aborigenii au practicat această tehnică de ardere preventivă. Acesta este un lucru dovedit, nu este o legendă? Nu, chiar acum, în timpul acestei crize, au început să fie consultați bătrânii, înțelepții clanurilor aborigene care mai știu cum se fac aceste lucruri. Cert este că fermierii din zonele respective colaborau cu aborigenii și făceau incendii preventive în sezonul rece, între mai și august, când e iarna australiană și nu bate vântul foarte tare. Se tăiau arborii care erau prea apropiați unii de alții și se ardeau preventiv zonele de trecere. Se ardea o porțiune destul de mare ca atunci când vine focul acesta să nu poată să traverseze ușor. Erau niște locuri delimitate, știute, în special în apropierea localităților și a fermelor. Și cu ce argumente s-au oprit aceste incendieri controlate? Cu argumentul că trebuie să protejăm parcurile naționale și pădurile de stat și să lăsăm ca natura să-și urmeze cursul ei firesc. Să nu ne mai atingem de natură. Intenția a fost bună însă Australia nu a avut niciodată acest „lux”. Nici pe vremea aborigenilor ei nu lăsa..

copyright © 2024 mesagerul.ro