Mesagerul.ro

 Iohannis: Am solicitat o soluţie de la Guvern şi aştept să primesc săptămâna viitoare un răspuns lămuritor legat de Arafat

Iohannis: Am solicitat o soluţie de la Guvern şi aştept să primesc săptămâna viitoare un răspuns lămuritor legat de Arafat

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la Galaţi, că Guvernul face o evaluare în cazul secretarului de stat Raed Arafat şi că aşteaptă ca săptămâna viitoare să primească un răspuns lămuritor, potrivit Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat joi, la Galaţi, că Guvernul face o evaluare în cazul secretarului de stat Raed Arafat şi că aşteaptă ca săptămâna viitoare să primească un răspuns lămuritor, potrivit Agerpres. "Am solicitat o soluţie de la Guvern şi aştept săptămâna viitoare să primesc un răspuns lămuritor, ca să nu spun altceva. Nu o să fac eu o evaluare, dar Guvernul va face o evaluare şi voi insista pe lămuriri în acest sens", a spus Iohannis, întrebat cum a rămas cu schimbarea lui Raed Arafat. Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale participă la Galaţi la o întâlnire cu simpatizanţii. Pe 13 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a mărturisit că a fost "răscolit" de înregistrarea intervenţiei de la Clubul Colectiv, apărută în spaţiul public, şi a precizat că aceasta trebuie analizată de cei care cercetează faptele petrecute atunci. Întrebat dacă secretarul de stat Raed Arafat ar trebui să rămână în continuare în Guvern, preşedintele a spus că prim-ministrul Ludovic Orban şi echipa lui "vor face o analiză şi vor da un răspuns pe tema aceasta".

copyright © 2020 mesagerul.ro