Mesagerul.ro

Iohannis consultă astăzi partidele parlamentare pentru desemnarea premierului și pentru a testa scenariul anticipatelor

 Iohannis consultă astăzi partidele parlamentare pentru desemnarea premierului și pentru a testa scenariul anticipatelor

​Președintele Klaus Iohannis începe astăzi, de la ora 12.00, consultările cu partidele parlamentare, fiind așteptat să-l desemneze premier tot pe liberalul Ludovic Orban, în încercarea de a ajunge la alegerile anticipate. Iohannis a precizat însă că, dacă va constata în cadrul consultărilor că nu există o majoritate pentru dizolvarea Parlamentului, va ”insista” pentru votarea unui guvernu construit în jurul PNL. ”Am fost și rămân adeptul anticipatelor. Eu îmi doresc să intrăm într-o logică ce duce spre alegeri anticipate. Dacă însă constat că partidele nu doresc acest lucru, atunci voi insista ca în continuare să fie votat un guvern cu agendă reformatoare, construit de și în jurul PNL, să fie foarte clar ce se va întâmpla”, a subliniat miercuri președintele, într-o declarație de presă după ce Parlamentul a votat moțiunea de cenzură împotriva guvernului Orban. Consultările vor avea loc după următorul program: Ora 12,00 - Partidul Naţional Liberal (PNL); Ora 12,45 - Partidul Social Democrat (PSD); Ora 13,30 - Uniunea Salvaţi România (USR); Ora 14,15 - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR); Ora 15,00 - Partidul Mişcarea Populară (PMP); Ora 15,45 - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE); Ora 16,30 - Grupul parlamentar Pro Europa; Ora 17,15 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Liberalii se vor reuni și ei în ședință înaintea consultărilor pentru a pune la punct strategia de urmat, planul fiind, evident, nominalizarea lui Orban ca premier, de două ori pentru forța anticipatele. Liberalii vor vota împotriva guvernului în acest scop. Deși, inițial Dan Barna a declarat că USR nu va vota niciun viitor guvern pentru că miza sunt alegerile anticipate, ulterior c..

copyright © 2024 mesagerul.ro