Mesagerul.ro

Avertizare meteo: schimbare radicală a vremii în toată ţara – ninsori, răcire accentuată

Avertizare meteo: schimbare radicală a vremii în toată ţara – ninsori, răcire accentuată

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt puternic. Până când este valabilă informarea meteo de vreme rea.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece, ninsori şi vânt puternic. Până când este valabilă informarea meteo de vreme rea.BUCUREŞTI, 29 oct – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, în intervalul 29 octombrie, ora 14:00 – 01 noiembrie, ora 10:00, vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor. © Photo: Primăria municipiului ChişinăuAvertizare meteo: Vortextul polar loveşte ţara – când vin ninsorile, iarna ce ne aşteaptă La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece. În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte. În dimineața zilei de vineri (1 noiembrie), temperaturile minime vor fi preponderent negative, cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului. Urmărește-ne pe rețelele de socializare:|Facebook |Twitter |VK|Odnoklassniki |Instagram Accesaţi aplicaţiile mobile pentru iPhone și Android

copyright © 2020 mesagerul.ro