BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

 Iohannis: Intenționez să-l promovez pe Radu Ioanid ambasador în Israel

Iohannis: Intenționez să-l promovez pe Radu Ioanid ambasador în Israel

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că intenționează să-l "promoveze" în funcția de ambasador în Israel pe Radu Ioanid, directorul Departamentului de Arhivă al Muzeului Holocaustului din Washington.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că intenționează să-l „promoveze” în funcția de ambasador în Israel pe Radu Ioanid, directorul Departamentului de Arhivă al Muzeului Holocaustului din Washington. „Intenționez să îl promovez pe Radu Ioanid” în această funcție, a răspuns președintele, la întrebările presei. Potrivit șefului statului, Radu Ioanid „va intra în procedurile diplomatice poate deja în această săptămână”. Radu Ioanid s-a născut în 11 iulie 1953 în România. A obținut diploma de Master în Sociologie (1976), acordată de Universitatea din București și titlul de Doctor în Filosofie (1983), acordat de Universitatea din Cluj. A emigrat din România în martie 1987 și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Este Doctor în Istorie (1995) la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. Din decembrie 1990 până în septembrie 2000 a deținut diverse funcții manageriale și de cercetare la Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington. A fost vice-președinte al Comisiei Internaționale pentru Studiul Holocaustului în România, prezidată de Elie Wiesel, în perioada octombrie 2003-noiembrie 2004. Din septembrie 2000 este director al "International Archival Programs Division" din cadrul Muzeului Holocaustului din Washington. (sursa - wikipedia)

copyright © 2020 mesagerul.ro