În opinia lui Nicolae Ceauşescu, valoarea totală a produselor care urmau să fie realizate în România, în domeniul tehnicii de calcul, trebuia să atingă nivelul de 500 de milioane de dolari în anul 1980. Acea valoare a fost stabilită de liderul comunist în primăvara anului 1974, împreună cu Virgil Actarian (ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini-Unelte şi Electrotehnicii), Ion Românu (director general al Institutului Central pentru sisteme de conducere cu mijloace de automatizare) şi specialiştii de la Ministerul Construcţiilor de Maşini-Unelte şi Electrotehnicii şi de la Comitetul de Stat al Planificării (care au elaborat planul de dezvoltare în România a producţiei de tehnică de calcul, pentru perioada 1975-1980). Pentru a se înţelege de unde s-a plecat în proiectul de fabricare pe scară largă a calculatoarelor şi tehnicii de calcul în România, publicăm la sfârşitul materialului de faţă două documente cu caracter inedit, pe care le-am descoperit accidental la Arhivele Naţionale Istorice Centrale. În acest fel, se pot afla de la Nicolae Ceauşescu şi ministrul Virgil Actarian detalii despre modul în care dictatorul român a dorit să fie dezvoltat – greşit, din punct de vedere al alocării de fonduri financiare – un sector cu totul nou al industriei româneşti, în a doua jumătate a anilor ’70. Surprins de amploarea planului de dezvoltare a sectorului respectiv într-o perioadă foarte scurtă de timp, Emil Bodnăraş a avut două întrebări pentru Nicolae Ceauşescu: „Deci investiţiile pentru aceste trei sisteme nu sunt sensibil prea mari?”; „500 milioane de dolari pe an (valoarea totală a produselor care urmau să fie realizate în România, în domeniul tehnicii de calcul, în 1980 – nota P. Opriş)?”. În mod sintetic, ambele întrebări au legătură cu alergatul după trei iepuri (producţia pentru piaţa internă; producţia pentru export, folosind licenţa franceză cumpărată în anul 1968; producţia realizată în cooperare cu celelalte statele membre ale blocului sovietic), fără să fie prins nici unul. În cursul discuţiilor pe care le-am purtat cu specialişti care au lucrat în domeniul informaticii, în ultimele două decenii ale Războiului Rece, mi s-a spus, în mod repetat, despre rolul foarte important pe care l-a avut preşedintele Charles de Gaulle în dezvoltarea informaticii în România. Deoarece nici unul dintre aceştia nu cunoştea exact conţinutul declaraţiei şi când anume a rostit-o generalul francez, am apelat la colecţia revistei „Arhivele Totalitarismului”, care apare sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (subordonat Academiei Române). Ştiam câteva amănunte despre teza de doctorat pe care doamna Alina Pavelescu a susţinut-o la Institutul de Ştiinţe Politice din Paris (în urmă cu 11 ani) şi am căutat, în colecţia menţionată, un articol al său – care conţine o stenogramă a părţii franceze, privind cea de-a doua rundă a convorbirilor dintre Charles de Gaulle şi Nicolae Ceauşescu (Bucureşti, 15 mai 1968). Acel document ne dezvăluie următoarea situaţie: „Nicolae Ceauşescu: Il y a un bon début de coopération dans le domaine de l’automobile mais ce n’est qu’un début. Il existe d’autres domaines à explorer comme l’électronique, les machines à calculer, dans lesquels les discussions sont en route. Il y a l’énergie nucléaire. La Roumanie s’y intéresse beaucoup et celle voudrait développer ce domaine en coopération avec la France, qui a les connaissances théoriques et pratiques nécessaires”. [I.E. „Există un început bun de cooperare în domeniul auto, dar acesta este doar începutul. Există şi alte domenii de explorat, cum ar fi electronica, maşinile de calcul, în care discuţiile sunt în desfăşurare. Există energia nucleară. România este foarte interesată de aceasta şi ar dori să dezvolte acest domeniu în cooperare cu Franţa, care are cunoştinţele teoretice şi practice necesare”]. „Charles de Gaulle: Pour le reste, d’accord pour resserrer les liens avec le Commissariat à l’Energie Atomique, pour informatique. A ce propos, que recherchez-vous? Voulez-vous fabriquer des ordinateurs? Pas d’objection de principe”. [I.E. „Pentru restul, sunt de acord să strângeţi legăturile cu Comisariatul pentru Energie Atomică, pentru informatică. Apropo de aceasta, ce căutaţi? Vreţi să faceţi ordinatoare? Fără obiecţii, în principiu”]. Pentru a afla de unde a pornit povestea cooperării francezo-române în domeniul informaticii, se poate studia fără nici o restricţie stenograma discuţiilor care au avut loc la 26 septembrie 1966, la Bucureşti (document inedit pe care, de asemenea, îl publicăm la sfârşitul articolului nostru). Cu acel prilej, secretarul de stat francez pentru Comerţul Exterior, Charles de Chambrun, i-a informat pe Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer despre intenţia sa de a-l invita în Franţa pe Gheorghe Cioară (ministru al Comerţului Exterior), pentru a vizita „un centru de cercetări electronice, unde facem experienţe şi obţinem rezultate foarte bune”. Prezenţa lui Charles de Chambrun la Bucureşti, în septembrie 1966, a avut, probabil, legătură cu contractul româno-francez încheiat la 6 septembrie 1966, în scopul fabricării în România, sub licenţă franceză, a două modele de autoturisme: Renault 8 şi Renault 12. Am menţionat aceste detalii deoarece, în şedinţa din 8 aprilie 1974 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., s-a discutat mai întâi despre vânzarea de autoturisme Dacia 1300 (Renault 12, fabricate la C..