BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

Italia: Conte anunță "un maraton" al reformelor pentru următorii trei ani, în ciuda disensiunilor din coaliție

 Italia: Conte anunță un maraton al reformelor pentru următorii trei ani, în ciuda disensiunilor din coaliție

Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a anunţat sâmbătă un „ambiţios” plan de reforme, pe care l-a numit „un maraton de trei ani” pentru executivul său, a cărui supravieţuire este ameninţată însă de disensiunile din cadrul coaliţiei după numai patru luni de la accederea la putere, transmite AFP, citată de Agerpres. Formaţiunile din coaliţie, Partidul Democrat (centru-stânga) şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), au poziţii diferite în ce priveşte teme cruciale cum sunt imigraţia, reforma zonei euro şi sistemul de justiţie. La tradiţionala conferinţă de presă de la finalul anului, premierul Conte s-a declarat „mândru”de munca depusă şi a declarat că, după „sprintul din aceste prime zile, va demara un maraton de trei ani”, până în 2022. „Avem 23 de puncte ambiţioase, dintre care unele au fost deja abordate, iar în ianuarie va fi ocazia să ne oprim să reflectăm, să dezbatem cu diferitele forţe politice şi pentru a relansa acţiunea guvernamentală”, a explicat Conte. El a anunţat măsuri precum reducerea birocraţiei, informatizarea instituţiilor publice, simplificarea sistemului de justiţie, reforma fiscalităţii şi lupta împotriva evaziunii fiscale. Potrivit lui Conte, unul din mijloacele prin care Italia poate evita o procedură de infringement din partea Bruxellesului este „lupta împotriva evaziunii fiscale, care este un furt şi care lezează cetăţenii cinstiţi. Toţi tr..

copyright © 2024 mesagerul.ro