Papa Francisc a cerut duminică interzicerea armelor nucleare în timpul unei vizite în orașele din vestul Japoniei, Nagasaki și Hiroshima, singurele două orașe din lume supuse bombardamentelor atomice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters, preluată de Mediafax.
Francisc, primul Papă care a vizitat Nagasaki în 38 de ani și doar al doilea din istorie, a declarat într-o adunare într-un parc din Nagasaki la locul exploziei că simpla a armelor nucleare deținere este perversă și nejustificată.
"Deținerea armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă nu este răspunsul (la dorințele de pace)", a spus Francisc într-un mesaj transmis la Atomic Bomb Hypocenter Park din Nagasaki, în punctul zero al bombei pe care Statele Unite au aruncat-o pe 9 august 1945, ucigând pe loc 27.000 de oameni.
„Lumea noastră este marcată de o dihotomie perversă care încearcă să apere și să asigure stabilitatea și pacea printr-un fals sentiment de securitate susținut de o mentalitate de teamă și neîncredere”, a spus el, vorbind în ploaie.
„Pacea și stabilitatea internațională sunt incompatibile cu încercările de a construi sub temerea distrugerii reciproce sau a amenințării ..