Mesagerul.ro

Julian Assange ar putea muri în închisoare, avertizează un grup de 60 de medici

 Julian Assange ar putea muri în închisoare, avertizează un grup de 60 de medici

Fondatorul organizației WikiLeaks, Julian Assange, se află într-o stare de sănătate critică ce i-ar putea determina moartea în închisoarea din Londra, avertizează un grup de 60 de medici prin intermediul unei scrisori oficiale adresate ministrului britanic de Interne, Priti Patel. Scrisoarea, adresată Ministrului britanic de Interne, cuprinde avertismentele celor 60 de medici, provenind din opt țări distincte, bazate pe observațiile privind starea de sănătate a lui Julian Assange, aflat în închisoarea Belmarsh din sud-estul Londrei. Semnatarii schisorii solicită mutarea lui Assange într-un spital universitar, relatează Guardian, preluat de Mediafax. Bărbatul, de origine australiană, în vârstă de 48 de ani, se confruntă cu cererea de extrădare transmisă de Washington, sub acuzațiie încălcării Legii Spionajului, ce l-ar putea condamna la o sentință de până la 175 de ani într-o închisoare din Statele Unite. Solicitarea medicilor se bazează pe aprecierile făcute în urma „mărturiilor oculare șfâșietoare” efectuate la ultima apariție din fața instanț..

copyright © 2024 mesagerul.ro