Mesagerul.ro

Klaus Iohannis nu a promulgat legea lui Dragnea privind repatrierea aurului BNR și a trimis-o spre reexaminare Parlamentului

 Klaus Iohannis nu a promulgat legea lui Dragnea privind repatrierea aurului BNR și a trimis-o spre reexaminare Parlamentului

Președintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminarea legea lui Dragnea privind repatrierea aurului Băncii Naționale a României. Proiectul de lege care prevedea ca Banca Naţională a României să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate a fost adoptată de Camera Deputaților în 24 aprilie. Legea a fost atacată de PNL la Curtea Constituțională, care a stabilit însă că dispozițiile sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Președintele Klaus Iohannis a decis însă să nu promulge legea inițiată de Liviu Dragnea și de Șerban Nicolae și să o trimită spre reexaminare Parlamentului, apreciind că „este de natură să afecteze atribuțiile legale ale BNR și să creeze premisele îndepărtării de la compatibilizarea legislației BNR cu tratatele europene, cu Statutul Sistemului European de Bănci Centrale (SEBC) și cu cel al Băncii Centrale Europene (BCE) și să genereze dificultăți în aplicare”. În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaţionale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme şi 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaţionale ale ţării. Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeași din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operaţiuni care vizează aurul României. Ce argumente a invocat președintele Klaus Iohannis în cererea de reexaminare, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: soluția legislativă preconizată nu ține cont de actualul context intern şi internațional, de rolul rezervelor internaționale şi nici de consecințele ce ar surveni în urma deciziei referitoare la depozitarea întregii rezerve de aur în țară. inițiatorii legii nu au avut în vedere eliminarea posibilităţii stabilirii și menținerii de rezerve în aur depozitat în străinătate, ci doar limitarea cantității de aur depozitată în străinătate. Astfel, una dintre rațiunile stabilirii și menținerii rezervelor internaționale (inclusiv cele alcătuite din aur) este aceea de a crea și de a spori gradul de încredere într-o țară și de a permite negocierea unor costuri mai mici la împrumuturi sau alte tranzacții internaționale. Or, intervenția legislativă supusă reexaminării ar putea avea drept consecință limitarea dreptului de a utiliza rezervele de aur în realizarea atribuțiilor legale ale BNR, ceea ce ar putea crea premisele creșterii costurilor de finanțare. Acest aspect ar putea interfera cu realizarea obiectivelor ce derivă din statutul BNR și, implicit, cu independența băncii centrale. Subsecvent, consecinţa următoare ar putea fi afectarea credibilității cu privire la capacitatea Băncii Naționale a României de a-și îndeplini, pe termen mediu și lung, obiectivul său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor.Repatrierea aurului sau păstrarea acestuia în depozite în străinătate reprezintă opțiuni strict legate de politica monetară - politică pe care, potrivit legii, doar banca centrală are atribuția de a o implementa - iar decizia trebuie să derive din obiectivele BNR ce rezultă din statutul său, iar nu din intervenții de ordin legislativ, nesusținute de fundamente de ordin tehnic sau economic.modificarea intempestivă a unor instrumente prevăzute în statutul BNR sau a modului în care acestea funcționează se poate constitui într-un precedent periculos pentru elaborarea și implementarea politicii monetare și, implicit, pentru funcționarea BNR. Elaborarea și implementarea politicii monetare reprezintă atribuții exclusive ale BNR, iar o modificare a statutului băncii centrale trebuie să se facă prin consultări prealabile nu doar cu BNR, ci și cu BCE și să urmărească eficientizarea activității băncii centrale.Din perspectiva afectării instrumentelor de care BNR dispune conf..

copyright © 2024 mesagerul.ro