Mesagerul.ro

Lider al PNL Iași: Eventuala primire în PNL a primarului Chirica, o eroare politică majoră. Universul politic al lui Chirica arată exact ca cel al lui Radu Mazăre sau al Gabrielei Firea

 Lider al PNL Iași: Eventuala primire în PNL a primarului Chirica, o eroare politică majoră. Universul politic al lui Chirica arată exact ca cel al lui Radu Mazăre sau al Gabrielei Firea

​ Prim-vicepreședinte PNL Iași, Alexandru Muraru, spune că eventuala primire în PNL a primarului Mihai Chirica, ales din partea PSD, este o eroare politică majoră. Mai mult, el susține că Mihai Chirica folosește abuziv numele președintelui Klaus Iohannis în eventuala sa venire în PNL, demonstrând "o mare impostură dar și disperarea cu care a căutat fără succes, vreme de doi ani, ușa de intrare în PNL și un comportament penibil". Cu o zi în urmă, deputatul liberal Marius Bodea spunea că liderii centrali ai partidului l-au anunțat că Mihai Chirica va fi cooptat în PNL și va fi desemnat candidat al partidului pentru un nou mandat la Primărie, în timp ce Chirica afirma că drumul său politic "va continua alături de președintele Iohannis". Într-un comunicat de presă transmis joi, prim-vicepreședintele PNL Iași, Alexandru Muraru, spune că Mihai Chirica a eșuat în a contribui cu adevărat la dezvoltarea orașului și la transformarea acestuia într-o metropolă europeană și că nicio înțelegere politică și niciun sondaj nu îl vor putea convinge că actualul primar al Iașiului este eficient. "Lucrând de peste 15 ani în administrația orașului, ca director tehnic, viceprimar (PSD), și primar de 5 ani (ales PSD), Mihai Chirica a eșuat în a contribui cu adevărat la dezvoltarea orașului și la transformarea acestuia într-o metropolă europeană comparabilă măcar cu cele din vestul țării.Iașul este un oraș ignorat de către primarul său, cu o administrație majoritar PSD întreținută și alimentată de Chirica, teleormanizată, fără parcuri industriale, fără investiții majore în infrastructură, fără parcări moderne, fără stadion european, fără sală polivalentă, fără bazin olimpic, fără filarmonică, un oraș care nu are nici măcar un PUG și unde tunurile imobiliare sunt la ordinea zilei. Distrugerea patrimoniului și a monumentelor istorice reprezintă fapte des întâlnite la Iași", afirmă Muraru.El acuză că Mihai Chirica este implicat în numeroase scandaluri imobiliare și financiare, are o avere pe care nu o poate justifica, este inculpat într-un dosar penal pe rolul Parchetului Iași, iar recent a fost condamnat pentru declarații rasiste de către CNCD. "Insultele, jignirile, răfuielile cu presa, intimidarea oamenilor de afaceri sunt la ordinea zilei. Universul politic al lui Chirica arată exact ca cel al lui Radu Mazăre, al Gabrielei Firea sau al Olguței Vasilescu: clanuri, rețele, clientelă cotropitoare. Un asemenea personaj nu va fi niciodată un liberal", afirmă liderul PNL Iași. Muraru acuză, de asemenea, că Mihai Chirica a făcut uz de numele lui Klaus Iohannis, pentru a proiecta o așa-zisă susținere de care s-ar bucura din partea președintelui, spunând că această asociere este "un neadevăr de mari proporții". "Este complet fals. Nu a existat nicio invitație, nici directă și nici indirectă, a președintelui Iohannis adresată lui Mihai Chirica de a adera la PNL, nu a existat nicio corespondență, nici directă și nici indirectă, nici întâlniri secrete pe această temă. Faptul că Mihai Chirica folosește abuziv numele președintelui Iohannis în eventuala sa venire în PNL, ..

copyright © 2024 mesagerul.ro