Mesagerul.ro

Livescore Marius Copil vs Andy Murray 3-6, 6-6 (6-6)

 Livescore Marius Copil vs Andy Murray 3-6, 6-6 (6-6)

Setul II Cu o mare poftă de joc, Andy s-a deplasat foarte bine, a făcut și pasul la fileu, a ajuns la scurte foarte bine executate de Marius, a arătat, pe undeva, precum jucătorul care se lupta pentru primele poziții din clasamentul ATP. În pofida lunilor de absență, Murray nu și-a pierdut deloc intuiția, britanicul arătând în multe situații că parcă reușea să intre în mintea adversarului. Break-ul a venit firesc: Andy a atenuat foarte bine forța servicului lui Marius (a stat foarte aproape de baseline), iar calitatea retururilor nu a lăsat loc de interpretări. În aceste condiții, Murray s-a detașat logic pe tabelă până la 4-1. Cu toate că a încercat și variante precum ar fi serviciul-voleu, Marius nu a avut succes în fața unui Murray care arată din ce în ce mai bine pe teren (și dă semne că se și simte din ce în ce mai confortabil). Erorile mari au făcut parte din statistica lui Marius, ele venind mai ales atunci când Andy a reușit (în stilul cu care ne obișnuise în urmă cu câteva sezoane) să returneze o minge în plus (3-5). Ajuns în situația de a servi pentru a închide meciul, Andy a arătat în mod suprinzător primele momente de slăbiciune: o ramă, erori simple, lovituri care au trădat emoția. Nesperat, Marius a făcut break-ul și a rămas în partidă (4-5). Apoi, pe propriul serviciu, Copil a dus până la capăt revenirea (5-5). Nu s-au mai întâmplat lucruri deosebite, iar în spatele serviciului cei doi au fost de neoprit, setul ducându-se liniștit în tiebreak. Set I Măcinat de accidentări în ultimele sezoane, Andy a arătat în debutul partidei cu Marius că încă stăpânește fo..

copyright © 2024 mesagerul.ro